Într-un interviu acordat revistei americane Vogue, May a minimalizat importanța strângerii de mâini între doi lideri. ‘Cred că de fapt a fost un gentleman’, a spus ea. ‘Urma să coborâm o rampă și el a spus că ar putea fi un pic ciudat’, a adăugat premierul britanic.
May a fost primul lider străin care s-a întâlnit cu Trump după învestirea sa, iar vizita premierului britanic a fost salutată de consilierii săi ca fiind un succes pentru cimentarea ‘relației speciale’ între Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
Ea a fost însă criticată de deputații din opoziție pentru că nu a discutat cu președintele american aspectele litigioase între cele două țări cu scopul de a obține promisiuni pentru viitoarele schimburi comerciale în condițiile în care Marea Britanie se îndreaptă către ieșirea din Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Gafă la Casa Albă: Administraţia prezidenţială a scris greşit numele Theresei May
‘Îmi place să cred că întâlnirea noastră a fost un succes’, a spus ea pentru Vogue. ‘Nu comentăm cu privire la discuțiile private care au loc. Tot ce vreau să spun este că am fost foarte clară: nu mă tem să ridic probleme. Și relația noastră este de așa natură încât ar trebui să fim capabili să fim sinceri și deschiși unul cu celălalt’, a mai spus premierul britanic.