„Cu referire la contestarea și suspendarea decretului președintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei domnului Traian Băsescu. Cum și era de așteptat, acest subiect a fost politizat de către instanța de judecată. Faptul că s-a decis suspendarea decretului președintelui pe ascuns este o latură, mai grav este că înainte de a înștiința instituția prezidențială despre existența litigiului, instanța a făcut tam-tam în presă. Or, nu acesta este rolul judecătorilor. Imediat cum vom primi actele instanței vom veni cu o reacție suplimentară, cu siguranță vom contesta acțiunile instanței la Curtea de Apel. Cu referire la prezentarea probelor, să nu-și facă griji, prevederile legale au fost respectate, ceea ce vom demonstra’, a scris Maxim Lebedinschi pe contul său de Facebook.
El a anunțat că președinția de la Chișinău va avea o nouă reacție imediat ce va primi actele instanței de judecată, după care decizia va fi contestată la Curtea de Apel, poitrivit Agerpres.
Judecătoria Chișinău a suspendat luni decretul președintelui Igor Dodon din 3 ianuarie 2017 privind ridicarea cetățeniei moldovene lui Traian Băsescu. Astfel, decretul lui Dodon încetează să producă efecte juridice până la emiterea unei hotărâri judecătorești, a relatat marți portalul Deschide.md.
Citeşte şi Traian Băsescu a rămas cu cetăţenie moldovenească. Decretul lui Dodon a fost suspendat
Potrivit presei, la 16 martie, fostul președinte al României, Traian Băsescu, l-a chemat în judecată pe președintele moldovean Igor Dodon, solicitând anularea decretului din ianuarie, prin care i s-a retras cetățenia moldoveană. La 20 martie 2017, judecătoria Chișinău a emis o încheiere prin care a primit în procedură cererea de chemare în judecată. Judecătoria a obligat pârâtul să prezinte referința și probele în sprijinul acesteia până la 2 mai 2017, fixând primul termen de judecată pentru 16 mai 2017, potrivit Agerpres.
În baza acestei încheieri, decretul președintelui Igor Dodon încetează să mai producă efecte juridice până la soluționarea cauzei prin emiterea hotărârii judecătorești. Încheierea de suspendare produce efect imediat, dar poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău, conform portalului citat.