Liviu Dragnea: Aştept de la ALDE o decizie până la finalul săptămânii, să ştim cu cine vorbim. Nu sunt consilier matrimonial

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că speră ca situaţia tensionată din ALDE să se rezolve şi aşteaptă de la liderii formaţiunii o decizie statutară până la finalul săptămânii, afirmând că şi pentru social-democraţi este dificil să discute separat cu cei doi copreşedinţi.
Filip Stan
22 mart. 2017, 11:26
Liviu Dragnea: Aştept de la ALDE o decizie până la finalul săptămânii, să ştim cu cine vorbim. Nu sunt consilier matrimonial

„Am exprimat speranţa că se vor înţelege. Nu îmi permit eu să le spun unuia sau altuia ce să facă, dar i-am rugat ca până la sfârşitul săptămânii să încerce să găsească o soluţie sau o propunere într-un for statutar al partidului, de care să aflăm şi noi, pentru ca să înţelegem cam care este calea de urmat în ALDE sau ce se intenţionează”, a spus el.

Întrebat dacă există cale de împăcare între Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu, având în vedere că şi întâlnirile de marţi, de la Parlament, cu Liviu Dragnea au avut loc separat, şeful PSD a spus că „speră”, pentru că „interesul este mult mai mare”.

„Nu m-am simţit foarte confortabil să discutăm separat, dar nu sunt consilier matrimonial”, a adăugat şeful PSD. Dragnea a subliniat că aşteaptă decizii clare ale partidului în această situaţie. „Am spus că mi se pare firesc şi cinstit ca noi să solicităm o hotărâre a unui for statutar al partidului, (…) să ştim cu cine vorbim (…) Şi nouă ne e greu să lucrăm aşa şi nici nu ne permite să spunem că îl credem pe Tăriceanu sau pe Daniel Constantin. Noi vrem să credem partidul”, a mai spus Liviu Dragnea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul