Liviu Dragnea: Nu susţinem iniţiativa lui Nicolicea, de limitare a atribuţiilor preşedintelui

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că în partid nu este susţinută iniţiativa lui Eugen Nicolicea privind Legea referendumului, care ar limita atribuţiile preşedintelui României în acest domeniu, însă consideră că Parlamentul ar trebui să primească dreptul de a convoca şi el referendumuri, fiindcă are "legitimitate".
Filip Stan
22 mart. 2017, 11:51
Liviu Dragnea: Nu susţinem iniţiativa lui Nicolicea, de limitare a atribuţiilor preşedintelui

„Orice parlamentar are dreptul, probabil împins de cetăţenii din circumscripţia care l-a votat şi după largi dezbateri, să vină cu tot felul de propuneri, numai că am discutat în grupurile parlamentare: orice propunere legislativă care nu este discutată înainte în grupuri, care nu primeşte sprijinul partidului şi care nu este agreată de PSD, este o iniţiativă care rămâne doar iniţiativă”, a spus şeful PSD.

El a adăugat că propunerea lansată de Nicolicea, asupra căreia Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avut miercuri o dezbatere, nu a fost discutată în PSD şi nu este susţinută.

Proiect PSD: Referendumul nu poate fi convocat pe teme care ţin de competenţa exclusivă a Parlamentului

Dragnea spune însă că dezbaterea ar trebui să aibă loc asupra dreptului Parlamentului de a convoca şi el referendumuri.

„Eu cred că – şi asta trebuie lansat în dezbatere – şi Parlamentul trebuie să aibă dreptul de a convoca referendum. Un primar are acest drept, Consiliul Judeţean are acest drept, preşedintele României, firesc, are acest drept”, a spus el.

Dragnea a completat că, în acest moment, Parlamentul poate convoca doar referendum pentru suspendarea preşedintelui, însă nu şi pe alte subiecte, deşi este „instituţia care reprezintă toţi românii” şi are „dreptul şi legitimitatea” necesară.

„Asta ar trebui supus dezbaterii, nu limitarea atribuţiilor preşedintelui”, a mai spus el.

Patru deputaţi PSD au pus în dezbatere publică o propunere legislativă pentru modificarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referedumului, care prevede că nu se poate consulta poporul dacă textul propus pentru a fi supus referendumului ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului. De asemenea, preşedintele României poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional, iar rezultatul acestuia este consultativ. Proiectul a generat discuţii în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Gabriel Andronache arătând că iniţiativa conţine elemente vădite de neconstituţionalitate.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor avea noroc pe toate planurile până pe 23 februarie. Chiar au dat lovitura
Capital.ro
ITP 2025. Obligatoriu pentru românii care au mașini mai vechi de 12 ani și fac inspecția tehnică periodică
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii cheltuiţi pe facturile uriaşe la încălzire dacă eşti chiriaş? Beneficiul de care ...
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Miezul interior al Pământului își schimbă forma, spun oamenii de știință. Care ar putea fi consecințele
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Rugăciunea care se rostește pe 12 februarie. Ajută la alinarea bolilor și a suferințelor
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Anastasia, o tânără dansatoare din Ucraina, ar fi fost ucisă cu brutalitate de iubit. Tânărul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor după gestul său
Cancan.ro
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. IGPR a intrat pe fir: Este doar o chestiune de timp
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Ea e Anastasiia, tânăra ucisă de soț în Sectorul 1. Avea 27 de ani și era dansatoare. După crimă, bărbatul s-a aruncat în fața metroului
substantial.ro
Olivier Christen avertizează asupra intensificării amenințării jihadiste în Franța
MediaFlux
Peste un milion de pensii cresc cu 250 lei din luna aprilie! Daniel Baciu a explicat cine primește de fapt banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio tezaur furat… Rezervele de aur din băncile ruseşti s-au redus la jumătate în 2024