Paul Manafort i-a propus miliardarului rus o strategie politică ambiţioasă pentru a compromite opoziţia antirusă din fostele republici ale URSS. Aceste acuzaţii au ieşit la iveală într-o serie de documente scurse presei americane, deşi administraţia Trump a negat în mod repetat că lobbyistul ar fi lucrat în interesele Kremlinului.
”Acum credem că acest model poate să aducă mari beneficii pentru Guvernul Putin. Mai ales dacă este implementat la acele nivele corecte şi cu un angajament ce garantează succes”, a scris lobbyistul american în 2005, într-un memor adresat oligarhului Oleg Deripaska, cunoscut drept un aliat apropiat al preşedintelui Rusiei, informează news.ro.
Citeşte şi Michael Flynn, fostul consilier al lui Trump, a fost plătit cu peste 50.000 de euro de companii ruse
Manafort a precizat în acelaşi document că poate să presteze servicii de consultanţă politică pentru a reorienta intern şi extern politicile Guvernului Putin.
Fostul director al campaniei republicane a recunoscut că a lucrat pentru Deripaska, dar a denunţat o campanie de denigrare a presei din Statele Unite.