500 de familii asistate social din Olt, acuzate că au prejudiciat bugetul de stat

Zeci de părinţi care au primit stimulent de inserţie şi indemnizaţie de creştere a copilului, dar şi aproape 500 de persoane care au avut ajutor social, alocaţii de susţinere a familiei, au intrat în vizorul Agenţiei de Plăţi din Olt, acuzate că au prejudiciat bugetul prin declaraţii false.
Filip Stan
22 mart. 2017, 16:34
500 de familii asistate social din Olt, acuzate că au prejudiciat bugetul de stat

Circa 500 de familii şi persoane singure din judeţul Olt au încasat ilegal sume reprezentând ajutoare sociale, alocaţii de susţinere a familiei sau alte prestaţii sociale, în valoare totală de peste 300.000 lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt, Ileana Ghiţă, a declarat, miercuri, că numărul oltenilor care trebuie să returneze banii statului se ridică la 522 persoane, iar valoarea acestor prestaţii este de 312.257 lei.

Cele mai mari sume de recuperat sunt de la beneficiarii Legii 416/2001, privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, mai exact cei care primesc venitul minim garantat. Numărul celor care au obţinut ilegal această subvenţie este de 219, iar valoarea prestaţiilor se ridică la 153.649 de lei.

Alte 234 de familii au luat fără drept, de la stat, alocaţia de susţinere a familiei, a cărei valoare totală s-a ridicat la 55.375 lei, potrivit Mediafax.

De asemenea, 21 părinţi au primit ilegal indemnizaţia de creştere a copilului şi stimulentul de inserţie, deoarece nu au anunţat că s-au reîntors la muncă şi au continuat să primească indemnizaţia sau au realizat şi alte venituri din diverse activităţi în perioada de creştere a copilului, deşi legea nu le permite acest lucru.

Debitele stabilite în aceste cazuri se ridică la 41.842 de lei.

Totodată, 15 familii au beneficiat de alocaţii de plasament în cuantum de 33.714 lei fără a avea acest drept, în timp ce 33 de familii au încasat ilegal alocaţii de stat pentru copii în sumă de 27.677 lei.

„În evidenţele instituţiei, la începutul acestui an, figurau nu mai puţin de 522 debitori din întreg judeţul, suma pe care o datorează aceştia ridicându-se la valoarea totală de 312.257 lei”, a mai declarat Ileana Ghiţă, directorul executiv al AJPIS Olt.

Ilegalităţile au fost descoperite de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt în urma unor verificări încrucişate în bazele de date ale mai multor instituţii, respectiv prin suprapunerea bazei de date a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind veniturile obţinute de către fiecare beneficiar, cu cea deţinută de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, dar şi prin verificările efectuate de Curtea de Conturi.

Potrivit legii, persoanele care au încasat banii aferenţi prestaţiilor sociale, deşi nu aveau acest drept, au la dispoziţie şase luni pentru a returna sumele provenite de la bugetul statului, timp în care nu vor plăti dobânzi şi penalităţi. După împlinirea acestui termen, se vor calcula dobânzi şi penalităţi şi se înaintează titlu executoriu la ANAF care începe executarea propriu-zisă a creanţelor.

Citeşte şi Indemnizaţii „de lux” pentru creşterea copilului, în Bistriţa-Năsăud: CINE ia câte 3.000 de euro pe lună

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Animalul din România pentru care iordanienii sunt în stare să plătească oricât. Au cumpărat vapoare întregi și acum vor să ia direct de la fermieri ca să fie siguri că prind marfă de calitate
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Atacurile rusești au avariat infrastructura portuară ucraineană și nave comerciale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy