Din data de 1 aprilie, pensiile vor crește cu până la 40 la sută, potrivit noii formule de calcul, asigurând interdependenţa dintre contribuţiile de asigurări sociale şi mărimea pensiei. De cele mai mari măriri vor beneficia cetățenii care s-au pensionat în perioada anilor 2001 – 2008.
„Am obosit de atâtea speculații în societate. Să le transmitem la toți că noi cunoaștem în profunzime toate problemele cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova. Cunoaștem care este situația pensionarilor și nivelul de pensii care le primesc. Majorările de pensii și salarii nu se fac prin declarații politice, dar prin acțiuni.
La prima etapă s-au anulat privilegiile. Pe toţi i-am adus într-un sisitem unitar de pensii. Cea mai importantă este cea a doua etapă care intră de la 1 aprilie. Actualmente nivelul pensiei minime este de 961 de lei, iar după indexare va constitui 1.026 de lei. Beneficiari vom avea 139.000 de persoane, cu o creştere a pensiei de până la 21%, inclusiv a celor care au lucrat în domeniul agrar”, a declarat Pavel Filip, potrivit publika.md.
„Pentru recalcularea a pensiei noi după formula din 1 aprilie 2017, pentru omul care are stagiul de 40 de ani și un venit asigurat de 3400 de lei, pensia conform formulei vechi, putea fi stabilită în mărime de 1.802 lei. Iar după formula nouă, această pensie va fi în mărime de 3.321 de lei, ceea ce înseamnă cu 84 de procente mai mare decât ar fi fost calculată conform pe formula veche”, a mai spus acesta.
„Venitul utilizat în noua formulă va fi valorizat, iar pensiile stabilite în perioada 2001-2008, vor fi recalculate pentru 84 de mii de beneficiari, cu o creştere de 39 la sută. Cât priveşte indexarea pensiilor, peste 700.000 de pensionari vor beneficia de o indexare cu 6,8% de la 1 aprilie”, a subliniat Pavel Filip.
Conceptul de reformă a sistemului de pensii prevede, între altele, reducerea inechităților din sistemul de pensii şi racordarea la principiile de asigurări sociale, crearea unui sistem de pensii atractiv, cu un nivel sporit al beneficiilor, asigurarea unei guvernanțe transparente și cu capacități consolidate de administrare a sistemului de pensii.