Klaus Iohannis a discutat la telefon cu premierul britanic Theresa May despre atacul terorist de la Londra

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o convorbire telefonică cu premierul Marii Britanii, Theresa May, despre atacul terorist de la Londra, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Filip Stan
23 mart. 2017, 12:15
Klaus Iohannis a discutat la telefon cu premierul britanic Theresa May despre atacul terorist de la Londra

Preşedintele Iohannis „a condamnat în termeni fermi atacul terorist care a avut loc ieri la Londra, lângă Parlament, simbolul democrației britanice, și a exprimat solidaritatea deplină a României și a poporului român cu Regatul Unit. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, totodată, în numele său şi al României, condoleanțe familiilor victimelor și urări de însănătoșire grabnică celor răniți”, se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Cei doi au discutat, de asemenea, situația celor doi români răniți în atacul de miercuri. Prim-ministrul britanic şi-a exprimat „regretele sale puternice pentru rănirea lor şi speranţa că starea de sănătate a acestora, mai ales a cetăţenei române aflate încă în stare critică, se va ameliora”.

Preşedintele României a transmis sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului, evocând preocuparea pentru creşterea în amplitudine şi frecvenţă a fenomenului terorist, precum şi a gradului său de impredictibilitate.

În context, pronunțându-se ferm pentru intensificarea eforturilor comune de prevenire, descurajare și pedepsire a acestui fenomen reprobabil, Preşedintele Klaus Iohannis a amintit iniţiativa de creare a unei Curți internaționale împotriva terorismului, lansată în comun de România și Spania.

În spiritul Parteneriatului Strategic care leagă cele două țări, Preşedintele României a accentuat necesitatea intensificării și eficientizării cooperării bilaterale în sfera securității, inclusiv pe dimensiunea de contraterorism.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a menţionat că aşteaptă cu deosebită plăcere vizita oficială pe care Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare, care va constitui un reper important în istoria relaţiilor bilaterale de Parteneriat Strategic dintre cele două state.

Totodată, în urma atacului care a avut loc ieri la Londra, Preşedintele României a semnat astăzi o scrisoare de condoleanţe către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, despre românca rănită în atacul de la Londra: Ce a fost greu a trecut, dar în continuare se află sub observaţie

Premierul britanic Theresa May a avut convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Francois Hollande și premierul român Sorin Grindeanu după atacul comis miercuri la Londra și soldat cu patru morți și câteva zeci de răniți, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al șefei executivului britanic, potrivit Reuters,pteluată de Agerpres.

Într-o declarație făcută joi în Camera Comunelor, Theresa May a confirmat că persoanele rănite în atacul de miercuri din fața Palatului Westminster sunt de mai multe naționalități și includ 12 britanici, trei elevi francezi, doi români, patru sud-coreeni, un german, un polonez, un irlandez, un italian, un chinez, un american și doi greci.

În atac au fost răniți și trei polițiști. Trei persoane și-au pierdut viața în incident, un polițist britanic de 48 de ani, Keith Palmer, un bărbat între 40 și 50 de ani și o femeie de 43 de ani, Aysha Frade, care avea naționalitate britanică, dar era de origine spaniolă. Autorul atacului a fost împușcat mortal de poliție.

May a mulțumit ”prietenilor și aliaților din întreaga lume care au arătat solidaritate” cu țara sa după atacul de miercuri din apropierea parlamentului britanic.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Obligatoriu pentru mașinile mai vechi de 12 ani din România
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Plaja perfectă, cu apusuri tulburătoare. Fenomen unic în lume
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Nu e permis pentru românii cu balcon la bloc. Asociația de proprietari trebuie să dea acord în scris
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Complot Iranian Vizat Asasinarea Lui Trump: Secret Service sub Critici După Atacul Recent
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'