Thomas Tzokas, care în trecut a ocupat poziţii de conducere în cadrul unor companii internaţionale ca bwin sau Gtech, consideră piaţa românească una dintre cele mai atractive, mai ales datorită apetitului românilor pentru entertainmentul pe mobil.
Thomas Tzokas, CEO winmasters: Liga I, printre cele mai curate competiţii din Europa
„Am observat profiul jucătorilor români timp de mai mulţi ani şi, comparându-i cu alţi pariori din Europa sau din lume, pot spune că românii sunt printre cei mai mai mari fani ai tehnologiei. Spre exemplu, utilizarea smartphone-urilor este impresionantă în România, peste 50% dintre ei utilizând mobilul pentrun pariere. Nu în ultimul rând, românii au una dintre cele mai ridicate rate de câştig, comparată cu alte pieţe din UE (Ungaria, Germania, Grecia etc). Trebuie să ţinem cont însă şi de faptul că pariorii români sunt extrem de pretenţioşi, de aceea focusul nostru este să le oferim o experienţă unică, customizată”, a declarat Thomas Tzokas pentru ECONOMICA.NET.
„La winmasters, ne concentrăm pe bucuria jocului. Suntem împotriva tacticilor pe care unele companii le au în încercarea de a determina pariorii să îşi depăşească capabilităţile financiare, priotatea noastră fiind să protejăm şi să le oferim satisfacţie jucătorilor”, a mai spus Thomas Tzokas.
Winmasters anunţă un nou furnizor de servicii, Sbtech
winmasters este o arenă internațională de gaming, care aduce în online pariuri sportive, cazinou, poker și jocuri, în cel mai prietenos și incitant mediu. winmasters este un brand de gaming care a fost dezvoltat în concordanță cu nevoile jucătorilor, oferind o platformă receptivă și orientată către clienți, unde utilizatorii pot personaliza interfața, ca să se asigure că au acces instant către cele mai importante informații pentru ei. Compania a fost dezvoltată de către o echipă cu profunde cunoștințe și experiență îndelungată în industria de gaming.