Prognoza meteo pe trei zile. Duminică, temperatura scade sub 0 grade în Bucureşti, cât mai ţine vremea rea

Vremea continuă să se răcească sâmbătă noapte şi duminică, însă de luni meteorologii anunţă o ameliorare semnificativă a condiţiilor climatice.
Filip Stan
25 mart. 2017, 14:39
Prognoza meteo pe trei zile. Duminică, temperatura scade sub 0 grade în Bucureşti, cât mai ţine vremea rea

Luni, vremea va continua să se răcească, astfel încât regimul termic va fi caracterizat de valori mai scăãzute decât cele normale pentru ultima decadă a lunii martie. Ziua cerul va avea înnorãri în centrul, estul şi sudul ţãrii, unde precipitaţiile vor fi frecvente şi pe arii restrânse se vor cumula 15…20 l/mp. Va ploua, iar în Transilvania şi trecãtor în Moldova precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. În Carpaţii Orientali şi Meridionali vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ şi în special la altitudini de peste 1500 m se va depune strat de zãpadã mai consistent. În restul teritoriului cerul va fi parţial noros, iar precipitaţiile izolate.

În cursul nopţii cerul se va degaja treptat în cea mai mare parte a ţãrii, vor mai fi posibile ploi slabe în sud şi sud-est şi fulguieli la munte, iar local în regiunile intracarpatice şi izolat în celelalte zone se va produce brumã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze de pânã la 50…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depãşi 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zãpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade.

Şi în Bucureşti, duminică, regimul termic va fi caracterizat de valori mai scăzute decât cele climatologic specifice datei. Ziua, cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Noaptea cerul se va degaja treptat, iar vântul va deveni slab. Temperatura maximă va fi de 8-9 grade, iar cea minimă de 1-2 grade, mai scăzută, spre -1 grad, în zona preorăşenească, unde vor fi condiţii de brumă.

Luni, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologic specifice pentru ultima decadã a lunii martie. Cerul va fi parţial noros în sudul şi sud-estul ţãrii unde doar izolat, la începutul zilei, vor fi posibile ploi slabe, iar în rest va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã, dar şi în Moldova, Dobrogea şi Bãrãgan. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -4 grade în depresiunile intramontane şi 6 grade pe litoral. Spre dimineaţã se va produce brumã local în Transilvania şi Maramureş şi izolat în restul teritoriului. În zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţã.

În Bucureşti, luni, cerul va fi parţial noros în cursul zilei, apoi se va însenina. Vântul va sufla slab şI moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească. Dimineaţa, vor fi condiţii de ceaţã.

Marţi, vremea va fi frumoasã şi se va încălzi faţã de ziua anterioarã, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri regiunile estice şi pe crestele montane. Temperaturile minime se vor încadra între 1 şi 9 grade, uşor mai scãzute, spre -2 grade, în depresiunile intramontane unde se va produce brumã. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţã.

Şi în Bucureşti, marţi, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de de 4…6 grade.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri