„Deocamdată organizăm un referendum pe 16 aprilie și apoi am putea decide încă unul pe tema negocierilor de aderare (la UE) și vom respecta orice va alege poporul„, a spus Recep Tayyp Erdogan într-un discurs susținut la Ankara. „Oricum, 16 aprilie este pentru noi un punct de ruptură. Din acest motiv un DA este foarte important„, a adăugat el referindu-se la referendumul la care cetățenii sunt chemați să se pronunțe pentru sporirea prerogativelor președintelui.
Declarațiile lui Erdogan survin în contextul relațiilor tensionate ale Turciei cu UE, după ce în ultimele săptămâni mai multe țări vest-europene, mai ales Germania și Olanda, au interzis desfășurarea unor manifestații prin care comunitățile turce locale doreau să-și exprime sprijinul față de liderul turc.
Negocierile de aderare ale Turciei la UE au început în anul 2005, dar au avansat foarte puțin de atunci, disensiunile dintre blocul comunitar și Ankara fiind numeroase, începând de la problema cipriotă și până la statul de drept.