Luni, valorile termice se vor menţine sub mediile climatologice specifice pentru ultima decadă a lunii martie. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade în dealurile Olteniei. Cerul va fi parţial noros în sudul şi estul ţării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe, iar în rest va fi variabil la senin. Vântul va suflă slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, dar şi în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan. Dimineaţă şi noaptea se va semnala brumă, local în Transilvania şi Maramureş şi izolat în restul teritoriului. În zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă.
Cerul va fi parţial noros în cursul zilei, apoi se va însenina. Vântul va suflă slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească, unde vor fi condiţii de brumă. Dimineaţă şi mai ales noaptea va fi posibilă apariţia ceţii.
Marţi, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua precedentă, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 grade în estul Transilvaniei şi 21 …22 de grade în Moldova. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va suflă slab şi moderat cu unele intensificări în Moldova, Banat şi pe crestele montane. În zonele joase de relief, dimineaţă şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Şi în Bucureşti, vremea va fi marţi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va suflă slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade. Dimineaţă şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Miercuri, vremea va continuă să se încălzească. În cursul zilei, cerul va fi variabil la senin, iar spre seară şi noaptea vor fi înnorări în regiunile nordice, centrale, unde local va plouă. Spre sfârşitul intervalului, la munte, la peste 2.000 m, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va suflă slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înalta, iar temporar şi la cote mai reduse, local şi în nordul şi centrul ţării, cu precădere în a două parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în nordul litoralului şi 22 de grade în Câmpia Română şi Podişul Moldovei.
Vremea va continuă miercuri să se încălzească şi în Bucureşti. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va suflă slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 21 de grade.