Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe legea referendumului şi pe uninominalul pur

USL ia în calcul ca Guvernul să-şi asume răspunderea în Parlament pe legea electorală care să prevadă uninominalul pur şi pe legea referendumului care stabileşte demiterea preşedintelui cu majoritatea celor care vin la vot şi iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu.
Romania TV
03 iul. 2012, 16:19
Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe legea referendumului şi pe uninominalul pur

Surse politice au relatat pentru MEDIAFAX că asumarea răspunderii Guvernului ar putea avea loc joi, pe cele două legi, în sesiune extraordinară.

Curtea Constituţională a decis săptămâna trecută, la sesizarea PDL, că legea uninominalului pur iniţiată de Crin Antonescu şi Victor Ponta este neconstituţională.

De asemenea, procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu ar putea fi declanşată chiar de miercuri.

Aceasta are loc în condiţiile în care Senatul l-a revocat din funcţie pe Vasile Blaga şi urmează să îl numească pe Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ, la Cameră fiind în desfăşurare o procedură similară.

Articolul 95 din Constituţie precizează că, „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.”.

În cadrul declanşării acestei proceduri de suspendare, preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

Propunerea de suspendare din funcţie a şefului statului poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinta preşedintelui.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui, mai prevede legea fundamentală.

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României în cazul săvârşirii de către acesta a unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, făcută de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, se depune concomitent la Birourile permanente ale Camerelor Parlamentului.

Birourile permanente, sub semnătura preşedinţilor, comunică neîntârziat această propunere Preşedintelui României, precizându-se totodată data şi locul şedinţei comune a Camerelor.

Preşedintele care conduce şedinţa comună, după prezentarea propunerii de suspendare din funcţie şi ascultarea explicaţiilor şefului statului, consultă deputaţii şi senatorii dacă datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituţională sau dacă este necesară constituirea unei comisii comune de anchetă. Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

În cazul în care s-a apreciat că datele sunt suficiente, propunerea de suspendare, însoţită de informaţiile necesare, se trimite de îndată, de către preşedintele care a condus şedinţa comună, Curţii Constituţionale spre consultare, menţionându-se şi termenul până la care aceasta trebuie să se pronunţe.

În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curţii Constituţionale, Camerele Parlamentului se întrunesc în şedinţă comună pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din funcţie.

La dezbateri este invitat şi preşedintele României, căruia i se va da cuvântul, la cererea sa, oricând în timpul dezbaterilor, pentru a da explicaţii asupra faptelor ce i se impută.

Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar votul este secret, prin bile.

În cazul în care s-a hotărât constituirea unei comisii comune de anchetă, raportul întocmit de aceasta în termenul stabilit în hotărârea Parlamentului se trimite, prin grija preşedinţilor celor două Camere, Curţii Constituţionale spre consultare, în termen de 3 zile de la data depunerii raportului.

La suspendarea din funcţie a şefului statului din 2007, Parlamentul a constituit o astfel de comisie, care a fost condusă de Dan Voiculescu.

Hotărârea adoptată de Parlament în cadrul procedurii de suspendare din funcţie a şefului statului se comunică acestuia, în termen de 48 de ore, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie a fost aprobată, hotărârea se trimite şi Guvernului în vederea iniţierii proiectului de lege privind organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui.

Conform Legii referendumului 3/2000, participanţii la referendum se pronunţă prin „da” sau „nu” la următoarea întrebare: „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?”.

Aceasta ar fi a doua oară când opoziţia ar iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din funcţie. Precedenta suspendare a avut loc în timpul primului mandat de şef al statului, în anul 2007. Parlamentul a aprobat suspendarea preşedintelui, însă la referendumul de demitere decizia a fost invalidată de populaţie. Astfel, la referendumul din 19 mai 2007 pentru demiterea preşedintelui Băsescu, 74,48% din cei care s-au prezentat la urne au votat împotrivă, iar pentru demiterea acestuia s-au pronunţat 24,75%, prezenţa la referendum fiind de 44,45%.

Pe durata suspendării din funcţie a şefului statului, prerogativele sale au fost îndeplinite de Nicolae Văcăroiu, la acel moment preşedinte al Senatului. Acesta s-a autosuspendat din PSD pe durata asigurării interimatului.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Concertul de colinde organizat de Prințesa Kate la Westminster Abbey, difuzat după o lună
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?