Dimitri Peskov a catalogat protestele drept o ”provocare” şi a explicat faptul că autorităţile sunt îngrijorate de posibilitatea ca organizatorii să-i încurajeze pe protestatari să încalce legea în viitor.
De asemenea, purtătorul de cuvânt a dat asigurări că Kremlinul are de gând să-i asculte pe cei care au luat parte la protestele antiguvernamentale din Rusia.
Reprezentanţii UE au cerut luni eliberarea ”neîntârziată” a sutelor de persoane arestate la protestele anticorupţie, iar americanii au condamnat arestarea a sute de manifestanţi de către autorităţile ruse, numind acţiunea un afront la adresa valorilor democratice.
Duminică, autorităţile au reţinut 17 persoane care lucrează pentru o fundaţie anticorupţie condusă de Navalnîi.
Anterior, forţele de ordine l-au reţinut pe Navalnîi la un miting neautorizat din Moscova.
Mii de persoane au ieşit în stradă pentru a protesta în marile oraşe ale ţării, din Vladivostok şi până la Moscova.
De asemenea, au existat ciocniri izolate între forţele de ordine şi protestatarii care scandau ”Rusia va fi liberă!” şi ”Ruşine!”.
Autorităţile ruse au precizat că aproximativ 7.000 de persoane au participat la demonstaţia anticorupţie de pe străzile Moscovei. Însă, numărul real al protestatarilor ar putea să fie mult mai mare prin comparaţie cu datele prezentate de poliţie. Mulţiumea s-a întins de la un capăt la celălalt al străzii Tverşkaia.
Aproximativ 130 de persoane au fost arestate doar la demonstraţia anticorupţie din Moscova, iar zeci de oameni au fost reţinuţi în alte oraşe ale ţării.
De asemenea, protestatarii au încercat să atragă atenţia asupra acuzaţiilor lansate de Fundaţia Anticorupţie Navalnîi. Organizaţia liderului opoziţiei susţine că premierul rus are o colecţie însemnată de vile, iahturi şi podgorii. Dimitri Medvedev deţine inclusiv o casă pentru creşterea raţelor, iar protestatarii au ridicat pancarte cu raţe pe străzile Moscovei.
Reprezentanţii Uniunii Europene au cerut luni dimineaţă eliberarea ”neîntârziată” a sutelor de persoane arestate la protestele anticorupţie, care au cuprins în urmă cu o zi marile oraşe ale Rusiei, transmite BBC.
Statele Unite consideră arestarea a sute de persoane la manifestațiile împotriva corupției din Rusia un afront adus democrației, transmite purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, potrivit Ambasadei SUA în România:
”Statele Unite condamnă cu fermitate reținerea a sute de manifestanți pașnici în întreaga Rusie. Reținerea manifestanților pașnici, a observatorilor drepturilor omului și a ziariștilor este o ofensă la adresa esenței valorilor democratice”, a transmis Mark Toner într-o declarație de presă.
”Statele Unite vor urmări situația și facem apel la guvernul rus să elibereze imediat manifestanții pașnici. Poporul rus, la fel ca popoarele din întrega lume, merită o guvernare transparentă şi care poate fi trasă la răspundere, tratament egal în faţa legii, şi posibilitatea de a-şi exercita drepturile fără teamă de opresiune”, a susținut acesta.