Deputații PNL se ceartă pe grupul creat pe telefon din cauza fostului secretar general al partidului. În timp ce unii parlamentari pun în spatele lui Ilie Bolojan negocierea contractului cu Felix Tătaru, alții îl apără. Adriana Săftoiu, spre exemplu, spune că nu înțelege de ce se pune în cârca lui Ilie Bolojan contractul cu firma lui Tătaru, în timp ce deputatul Mihai Voicu le scrie colegilor că, pe lângă problemele cu banii, PNL are acum și probleme de imagine.
Liberalii nu au documente pentru a justifica banii pe care spun că i-au plătit către firma lui Felix Tătaru. În acest caz, Autoritatea Electorală Permanentă nu va deconta sumele cheltuite de PNL și ar putea chiar sesiza Parchetul pentru o anchetă.
Cel mai cunoscut comunicator politic, Felix Tătaru, provoacă un scandal uriaş în PNL. Liderii PNL au descoperit după campania de la alegerile parlamentare că Felix Tătaru, consultantul politic angajat de Alina Gorghiu şi Ilie Bolojan pentru a gestiona strategia partidului, le-a făcut o gaură de 300 000 de euro în buget.