Ponta: Îl avertizez pe Traian Băsescu să înceteze imediat cu ameninţările

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta l-a avertizat pe preşedintele Traian Băsescu să înceteze imediat cu ameninţările la adresa Guvernului şi cu intervenţiile "abuzive şi neconstituţionale" în activitatea Parlamentului, adăugând că declaraţia acestuia este una iresponsabilă, scrie Mediafax.
Romania TV
03 iul. 2012, 18:47
Ponta: Îl avertizez pe Traian Băsescu să înceteze imediat cu ameninţările

El a adăugat că Guvernul nu este implicat în activitatea Parlamentului, dar că nici nu îi este teamă de preşedinte.

„Ca să folosesc acelaşi limbaj pe care cred că preşedintele îl înţelege foarte bine, în primul rând îl avertizez să înceteze imediat cu ameninţările la adresa Guvernului. Nu ne este frică de ameninţările domniei sale, nu ne-a fost nici până acum. În al doilea rând, îl avertizez să înceteze imediat cu intervenţiile, absolut abuzive şi neconstituţionale, în activitatea Parlamentului. Astăzi, Parlamentul, într-o bătălie politică în care Guvernul nu s-a implicat în niciun fel şi nu avea ce să caute preşedintele României să se implice, o bătălie pe care cred că aţi mai văzut-o în ultimii ani, constatând schimbarea majorităţii, schimbă doi oameni. Nu cred că există Instituţia Roberta Anastase, decât dacă cumva domnul preşedinte Băsescu, în mod public, cum a mai făcut-o dealtfel, sprijină furtul şi frauda comisă de Roberta Anastase, şi nu există Instituţia Vasile Blaga, pentru că Blaga a ajuns în mod fraudulos preşedinte al Senatului, pe o funcţie care nu îi revenea nici domniei sale, nici partidului domniei sale”, a spus Ponta, la Antena 3.

El a asigurat că nimeni nu îi va schimba pe judecătorii Curţii Constituţionale şi a condamnat faptul că membri ai PDL i-au sesizat pe această temă pe oficialii Uniunii Europene, afirmând că dacă reprezentanţii formaţiunii democrat-liberale nu mai pot „jefui” ţara, nici nu mai sunt interesaţi de interesele ţării.

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, marţi seară, lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să înceteze imediat acţiunile împotriva instituţiilor statului român.

El a arătat că prin aceste acţiuni se încalcă grav valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi a susţinut că scopul acţiunilor recente ale USL, UDMR, UNPR este punerea sub control a justiţiei, menţionând că suspendarea şefului statului este doar o etapă în atingerea acestui scop.

Şeful statului a subliniat că face un apel la responsabilitate şi a cerut majorităţii parlamentare să înceteze atacurile la adresa instituţiilor, fie că este vorba de Curtea Constituţională, de Senat, de Camera Deputaţilor, de Avocatul Poporului sau de „alte instituţii care îi deranjează, inclusiv justiţia, ţinta finală a acţiunii majoriăţii parlamentare şi a liderilor acesteia”.

În opinia preşedintelui, prin „încălcarea gravă” a legilor ţării şi a Constituţiei, precum şi a Regulamentelor Parlamentului, statul român şi românii sunt puşi „într-o situaţie extrem de dificilă, similară cu cea generată de mineriada din 13-15 iunie 1990”.

Vasile Blaga, preşedintele PDL, a fost înlocuit, marţi, la conducerea Senatului de liderul PNL, Crin Antonescu, iar Gheorghe Iancu a fost revocat de plenul Parlamentului, din funcţia de Avocat al Poporului.

De asemenea, până la ora transmiterii acestei ştiri, comisia juridică a avizat, în absenţa reprezentanţilor PDL, revocarea Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Zodiile care vor fi pe val până pe 1 mai. Cinci nativi sunt în culmea fericirii
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte