Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române efectuează 34 de percheziții domiciliare în județele Călărași, Ilfov și în municipiul București.
Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat.
„Din cercetări a reieșit că, începând din anul 2016, membrii rețelei ar fi desfășurat ilegal activități de preluare, desfacere, deținere, depozitare și vânzarea de țigarete și de tutun mărunțit, prelucrat cu ajutorul unor instalații artizanale. Ulterior, produsele accizabile ar fi fost comercializate de membrii rețelei pe raza județului Călărași sau în județele limitrofe. Polițiștii vor pune în aplicare 13 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliției, pentru audieri”, se mai arată în comunicatul de presă.
Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița.