Igor Dodon: Unirea cu România nu va fi atât timp cât noi suntem în viaţă

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a cerut din nou, marți, Bucureștiului să nu se amestece în treburile interne ale republicii și să recunoască tratatul de frontieră, așa cum a recunoscut independența Republicii Moldova, avertizând că "atât timp cât este în viață" va combate unionismul, relatează Deschide.md, preluat de Agerpres.
Iulian Tudor
29 mart. 2017, 05:35
Igor Dodon: Unirea cu România nu va fi atât timp cât noi suntem în viaţă

Într-o conferință de presă în care a făcut bilanțul primelor 100 de zile de activitate de la învestirea sa în funcție, Igor Dodon a declarat că „nu insistă și nici nu se grăbește” să meargă la București pentru a se întâlni cu omologul său român, Klaus Iohannis.

„Cineva a zis că nimeni nu mă primește la București, dar eu nici nu am cerut vreo întrevedere. Da, ar fi bine să ne întâlnim ca să vorbim. Eu nu voi permite niciodată ca Bucureștiul să se amestece în treburile interne ale Republicii Moldova. Eu i-am spus și ambasadorului României la o întrevedere atunci când el mi-a transmis un mesaj de la București precum că eu ar trebui să respect Constituția Republicii Moldova. Dacă anterior, lui (Nicolae) Timofti vă permiteați să-i spuneți asemenea lucruri, cu mine nu va merge această variantă. Eu nu-mi voi permite niciodată să dau indicații domnului Iohannis pe cine să numească sau cum să numească, așa că nu va amestecați nici voi aici și nu dați lecții președinției”, a declarat Igor Dodon.

„Da, ați recunoscut primii independența Republicii Moldova, dar de ce nu ați recunoscut tratatul de frontieră? Eu nu voi face greșelile pe care le-a facut (Vladimir) Voronin, regim de vize și nu știu ce. Eu văd relația cu România bazată pe pragmatism, interes național, patriotism și, frate, frate, dar fiecare la el acasă”, a spus Dodon în continuare.

De asemenea, președintele prorus de la Chișinău a anunțat că principalul său obiectiv este lupta cu unionismul, conform portalului media citat.

„Unirea nu va fi atât timp cât noi suntem în viață, acest lucru nu va fi. Eu îi stimez pe vecinii noștri, pe prietenii noștri români, dar noi avem statul nostru, pământul nostru. După ce vom avea majoritate parlamentară, vom adopta aceeași legislație ca și în România. Nu se poate la voi, nu se poate nici la noi. Dacă la voi se poate, atunci spuneți-le celor ce spun că pământurile ce aparțin Moldovei să fie returnate. Niciun fel de frați mai mari sau mai mici!”, a conchis Dodon.

În aceeași conferință de presă, Dodon a anunțat că a semnat un decret privind organizarea unui referendum consultativ pe patru subiecte, între care sporirea prerogativelor prezidențiale privind dizolvarea parlamentului și convocarea de alegeri anticipate, precum și înlocuirea „Istoriei românilor” cu „Istoria Moldovei”. Potrivit documentului semnat de Dodon, referendumul ar urma să aibă loc la 24 septembrie.

O altă temă ce va fi abordată în cadrul referendumului va fi reducerea numărului de deputați de la 101 la 71.

Conform Constituției, decretul nu poate fi anulat nici de parlament, nici de guvern, notează Jurnal.md.

Dodon a mai anunțat că ar putea efectua încă o vizită la Moscova, unde a fost invitat de președintele Vladimir Putin la parada din Piața Roșie de 9 mai, când Rusia sărbătorește Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38 de minute
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Putin interzice adopția de copii ruși în țări unde tranziția de gen este legală
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy