Angajaţii CFR aşteaptă până în 20 aprilie aprobarea creşterii salariilor cu 25 la sută, în caz contrar ameninţă cu proteste

Angajaţii de la căile ferate aşteaptă până în 20 aprilie aprobarea creşterii salariale cu 25 la sută, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla îşi rezervă dreptul să declanşeze acţiuni de protest, a declarat, miercuri, preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC), Grigore Mare.
Filip Stan
29 mart. 2017, 13:31
Angajaţii CFR aşteaptă până în 20 aprilie aprobarea creşterii salariilor cu 25 la sută, în caz contrar ameninţă cu proteste

„Am avut o întâlnire cu ministrul Transporturilor şi i-am cerut creşteri salariale cu 25 la sută, departajare în coeficientul de ierarhizare în funcţie de volumul de muncă şi de activitate. De asemenea, am cerut ca atunci când se fac majorări ale salariului minim pe economie să meargă pe toată grila. Am cerut, de asemenea, condiţii mai bune de muncă, investiţii, pentru că nu s-au mai făcut de 27 de ani, atragerea fondurilor europene, material rulant, locomotive”, a spus liderul FNFMC, Grigore Mare, potrivit news.ro.

El a atras atenţia că, după ce Guvernul a decis ca studenţii să călătorească gratuit, a crescut afluxul de călători şi există riscul să nu fie destule vagoane pentru a face faţă transportului. De asemenea, la case vor fi cozi imense, a mai avertizat Mare.

„Dacă negocierile vor eşua, suntem pregătiţi să declanşăm acţiuni de protest cu oprirea lucrului, respectând cadrul legal”, a mai spus preşedintele FNFMC.

La rândul său, liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a spus că luni va avea o întâlnire cu miniştrii Finanţelor şi Economiei pentru a discuta problemele salariaţilor CFR, după ce, miercuri, a avut o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu, pe aceeaşi temă.

Costin a arătat că, dacă nu vor fi respectate cererile sindicaliştilor, BNS va susţine demersurile FNFMC. El a precizat că sindicaliştii aşteaptă termenul de 30 de zile promis de ministrul Transporturilor pentru obţinerea majorărilor salariale.

Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care rupe topul în România și e foarte apreciat în întreaga lume. Leonardo DiCaprio are un rol fenomenal în el
Capital.ro
Permisul auto nu mai rămâne suspendat. Lege nouă în România: S-a validat dreptul de a conduce
Playtech.ro
A MURIT unul dintre cei mai mari SPORTIVI ai României! Dumnezeu să-l ierte!!
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
EXCLUSIV Românca martoră la tentativa de asasinat a lui Trump: „Inițial am crezut că cineva trage în mulțime”
Spynews
Primele declarații ale Oanei Roman după ce i-a deschis proces penal lui Marius Elisei!
Spynews
Cine este Loredana Martin, ispita de la Insula iubirii. Tânăra a interacționat cu multe vedete internaționale | FOTO
Evz.ro
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan Cristoiu a murit încercând să salveze un tânăr de la înec 😢 -
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care dentista găsită moartă în propriul cabinet din Brăila voia să-și cumpere un pistol. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi primit mai multe amenințări cu moartea
Capital.ro
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare plus
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
substantial.ro
Avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru București și Bacău
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'