Klaus Iohannis şi Prinţul Charles au discutat despre Parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie

Președintele României, Klaus Iohannis, și Prințul Charles au discutat, miercuri, în cadrul convorbirilor desfășurate la Palatul Cotroceni, despre dezvoltarea și aprofundarea relației de Parteneriat Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii, dar și despre ampla activitate caritabilă desfășurată în țara noastră de ASR Prințul de Wales.
Filip Stan
29 mart. 2017, 19:40
Klaus Iohannis şi Prinţul Charles au discutat despre Parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Iohannis a reiterat, în numele său și al României, condoleanțe familiilor victimelor și însănătoșire grabnică celor răniți în recentul atac de la Londra.

„La rândul său, ASR Prințul de Wales a exprimat regretele sale pentru rănirea celor doi români în atentat și a exprimat speranța că starea lor medicală, mai ales a cetățenei române mai grav afectate, se va îmbunătăți cât mai repede”, precizează sursa citată.

Totodată, cei doi interlocutori au evidențiat nivelul foarte bun al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, bazat pe o cooperare intensificată în sfera securității și pe legăturile economice importante.

„ASR Prințul de Wales a apreciat că ambele state împărtășesc interese și obiective comune, care definesc relația bilaterală specială dintre cele două țări”, se arată în comunicat.

Citeşte şi: Prinţul Charles, decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu „Steaua României”

În cadrul convorbirilor, șeful statului român a evidențiat și importanța comunității consistente de români care trăiește și lucrează în Regatul Unit și rolul de liant al relației bilaterale reprezentat de aceasta.

De asemenea, președintele Iohannis a salutat în mod deosebit dedicația și implicarea ASR Prințul de Wales în activități caritabile în România, „activitate desfășurată pe parcursul a aproape 20 de ani, implicare care a generat o veritabilă schimbare de atitudine în țara noastră în ce privește grija față de patrimoniul nostru material și imaterial”, conform sursei citate.

„În context, a evidențiat activitatea Fundației Caritabile din România a ASR Prințul de Wales, care a fost lansată în 2015 și care promovează proiecte preponderent în domeniul protecției patrimoniului arhitectonic, al dezvoltării economice responsabile și al dezvoltarii durabile”, mai precizează Administrația Prezidențială.

Șeful statului român a salutat, totodată, contribuția deosebită a Prințului Charles la promovarea imaginii României în lume.

Miercuri, în cadrul primirii la Palatul Cotroceni, în semn de înaltă prețuire pentru contribuția Prințului de Wales la dezvoltarea relației bilaterale dintre România și Regatul Unit, pentru activitatea caritabilă desfășurată de acesta în România și pentru contribuția la promovarea imaginii acesteia în lume, președintele Klaus Iohannis i-a conferit Alteței Sale Regale Prințul de Wales Ordinul Național ‘Steaua României’ în Grad de Mare Cruce.

Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, se află în vizită oficială în România în perioada 29-31 martie.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care își pot schimba viața complet până la primăvară. Soarta le surâde acestor 3 nativi, chiar din această săptămână
Capital.ro
Reorganizarea teritorială a României. Județele care dispar. Cum va arăta noua hartă
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Încăierare între vedetele FCSB-lui. Tensiunea a explodat în cantonament din Antalya
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Vehiculele care vor fi interzise: pericol la adresa securității naționale
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Daniela Gyorfi, dezvăluiri inedite despre Liviu Guță. Ce crede artista despre dispariția acestuia
Cancan.ro
Florin Doagă a murit într-un accident cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai poate fi oprit. Dezvăluirea momentului: Fără probleme...
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Autoritățile sud-coreene încearcă din nou arestarea președintelui Yoon Suk Yeol
MediaFlux
LOVITURĂ pentru pensionari. Ministrul a spus clar: NU SUNT BANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este românul cu 1.000 de case în America. „Bonus”, două avioane