Pe autostrada A1, pe sensul de mers Deva – Sibiu, la kilometrul 304, în zona Sebeş, sunt închise benzile unu şi de urgenţă, din cauza desprinderii unui rost de dilataţie. Autovehiculele sunt redirecţionate pe banda a doua. Conducătorilor auto le este recomandat să ruleze cu prudenţă, să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulaţie şi să respecte semnalizarea temporară instituită.
Astăzi, 30 martie 2017, în intervalul orar 13:00 – 14:00, circulația pe podul Calafat – Vidin va fi întreruptă pentru lucrări de întreținere și reparații. Participanţii la trafic pot folosi punctele de frontieră din apropiere, astfel:
◾ pe raza jud. Dolj (granița cu Bulgaria) – P.T.F. Bechet – Orjahovo;
◾ pe raza jud. Mehedinți (granița cu Serbia) – P.T.F. Porțile de Fier II.
Pe perioada instituirii restricţiei, Poliţia Rutieră va stoca autotrenurile care se îndreaptă către podul Calafat – Vidin în parcări amenajate, pentru a nu se produce supraaglomerarea punctului de trecere a frontierei.
În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Anterior, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, între kilometrii 85+534 și 86+948 era restricţionată c irculaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
Tot în judeţul Buzău, din cauza surpării care s-a produs în centrul municipiului Râmnicu Sărat (în data de 23 februarie) într-o parcare situată lângă DN2(E85) Focşani – Buzău, traficul rutier se desfăşoară, deocamdată, astfel:
-pe sensul de mers Focşani – Buzău, autovehiculele sunt deviate pe străzile Dorobanţi şi Digului;
-dinspre Buzău către Focşani, autovehiculele circulă pe DN2, pe benzile aferente sensului de mers Focşani – Buzău (pe sensul opus).
În judeţul Constanţa, în perioada 1 martie – 27 aprilie 2017, în vederea finalizării lucrărilor, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (situat pe DN39, km 8+988) se va desfăşura pe câte o bandă, în ambele direcţii (pe calea de rulare aferentă sensului de mers Constanţa – Mangalia), viteza de deplasare va fi restricţionată la 50 km/h, iar pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone se va impune păstrarea unei distanţe de cel puţin 80 de metri între acestea (conform indicatoarelor rutiere amplasate) . În cazul în care în zona de lucru se vor forma coloane de autovehicule, amintim că poate fi folosită ruta ocolitoare care trece pe noul pod peste Canalul Dunăre-Marea Neagră: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) – A4 (intrare port Constanţa-Sud) – podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră – bretea de acces la DN39A – DN39A – intersecţie cu DN39 – DN39 Eforie-Nord – Mangalia .
În judeţul Olt este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64).
Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone (care circulă dinspre şi către Curtea de Argeş) este DN73C Burluşi – DJ 678A – DN7 (Deduleşti).
În judeţul Mureş, pe DN13 Sighişoara – Târgu Mureş, între localităţile Bălăuşeri şi Găieşti (km 149+200 – 149+360), se execută lucrări de consolidare a terasamentului, iar circulaţia se desfăşoară semaforizat. În zilele cu trafic intens este posibil să se formeze coloane de autovehicule.
Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.
Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).
Restricţii pentru traficul greu există şi în judeţul Vrancea, pe drumurile naţionale secundare DN2M (Andreiaşu de Jos – 7,5 tone) şi DN2N (Chiojnedeni – Vintileasca – 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia), din cauza alunecărilor de teren.
Începând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcţionare) pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:
-DN7C – Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
-DN67C – Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Şugag (km 79+200, judeţul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
-DN17D, în Munţii Rodnei (Pasul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Şanţ (km 86+100, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (km103+632, judeţul Suceava), până în data de 31 martie 2017;
-DN1R, în Munţii Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, judeţul Cluj) şi Mătişeşti (km 62, judeţul Alba), până în data de 31 martie 2017.
Până în data de 31 martie 2017, din cauza unor lucrări la infrastructură care se desfăşoară pe Magistrala 300, pe segmentul Crăciunel – Coşlariu ( judeţul Alba), circulaţia trenurilor va fi oprită între staţiile Teiuş şi Copşa Mică. Între aceste staţii, pentru unele trenuri călătorii vor fi transportaţi cu mijloace auto. Alte trenuri vor fi anulate sau vor circula pe alte rute (detalii pe site-ul www.cfrcalatori.ro).