Cum în România un asemenea bolid e o raritate, ANAF a vrut să afle cum de a reuşit manelistul să-şi cumpere o asemenea bijuterie pe patru roţi. Inspectorii vor ştie dacă banii au fost obţinuţi pe căi legale şi, mai ales, dacă Tzanka Uraganul şi-a plătit dările la stat.
Contactat de jurnaliştii de la Libertatea, lăutarul a recunoscut că a ajuns în vizorul ANAF, dar susţine că nu are aşa de mulţi bani pe cât s-ar putea crede pentru că nici măcar casă nu are.
„Nu ascund nimic doar că nu sunt atât de bogat precum se crede. Sunt lăutar, nu știu ce vor de la mine. De cele mai multe ori, cânt de plăcere ori la prieteni, nu-i pot refuza. Mi-au stabilit impozit pentru bani pe care eu nu-i câștig la nunți, mi-au zis că au dovezi din live-urile și filmulețele postate de diverși pe Facebook-ul meu. Am 26 de ani, de unde să strâng eu averi la vârsta asta? Nici casă n-am încă”, a declarat manelistul Tzanka Uraganul.
Andrei Velcu, alias Tzanka Uraganul a crescut în umbra lui Nicolae Guță și Florin Salam, cu care cântă mereu în concerte. Manelistul a devenit un nume popular în rândul iubitorilor de petreceri cu manele fiind considerat „revelația” genului.