Case RA-APPS, ocupate de Mircea Geoană, Daniel Morar şi alţi demnitari, scoase la vânzare

Locuinţe RA-APPS ocupate de Mircea Geoană, de şeful DNA Daniel Morar, de fosta atletă Doina Melinte, de miniştri şi de foşti demnitari se regăsesc pe lista celor peste 700 de imobile pe care Regia le va scoate la vânzare prin licitaţie cu strigare, transmite Mediafax.
Romania TV
17 nov. 2011, 16:51
Case RA-APPS, ocupate de Mircea Geoană, Daniel Morar şi alţi demnitari, scoase la vânzare

Pe lista imobilelor care vor fi scoase la vânzare de RA-APPS, obţinută de Mediafax, au fost incluse şi spaţii folosite de mai mulţi ani de diferite fundaţii şi organizaţii neguvernamentale, dar şi apartamente ocupate încă de foşti demnitari ai regimului comunist, precum şi hotelurile Triumf din Bucureşti şi Mara din Sinaia, clubul Floreasca şi peste 20 de vile din staţiuni montane şi de pe litoral.

În Bucureşti vor fi scoase la vânzare mai multe sute de apartamente din zone centrale ocupate în prezent de miniştri, secretari de stat, consilieri guvernamentali, inclusiv de la Cancelaria premierului, de fundaţii şi organizaţii neguvernamentale, precum şi de foşti miniştri în regimul comunist.

Pe listă se regăsesc astfel, printre altele, 25 apartamente de pe bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 66, 7 apartamente de pe Şoseaua Kiseleff nr. 24, 6 apartamente de pe Calea Dorobanţi nr. 85-87, 139 apartamente de pe strada Mihai Eminescu nr.44-48, nr. 50-54, nr. 82-88, nr. 102-104 şi nr.124, 19 apartamente de pe bulevardul Mircea Vodă nr. 47, 35 apartamente de pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 26, 14 apartamente de pe strada Icoanei, 22 apartamente de pe strada Magheru nr. 24, 38 apartamente de pe strada Ion Mihalache nr. 125, 31 apartamente de pe strada Polonă nr. 3-5 şi nr. 35, 31 apartamente de pe strada Nicolae Racotă nr. 12-14 şi nr. 16-18, 16 apartamente de pe bulevardul Unirii nr.68, precum şi alte imobile din strada Crângului.

La aceste adrese locuiesc miniştri precum Daniel Funeriu, Gheorghe Ialomiţianu, foşti miniştri precum Cseke Attila, europarlamentari precum Adrian Severin, fundaţii precum „Renaşterea” condusă de Mihaela Geoană, vicepreşedintele AVAS Ionela Pop Bruchental, directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, inspectorul general al Poliţiei Române, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, procurorul general al DNA, preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului, fostul procuror general al României Tănase Joiţa, foşti demnitari ai regimului comunist sau de după 1990, precum Şerban Nicolae sau Ştefan Andrei (ministru de Externe în perioada comunistă).

Pe aceeaşi listă se regăsesc două apartamente din str. Constantin Prezan nr.4, adresă la care au locuit, la un moment-dat, în aceeaşi perioadă, Adrian Năstase, Traian Băsescu şi Nicolae Văcăroiu. La acea vreme, parterul era ocupat de Traian Băsescu, etajul 1 de Adrian Năstase şi etajul 2 de Nicolae Văcăroiu. Ulterior, Năstase şi Băsescu s-au mutat.

Pe listă au fost incluse şi imobilul cu garajul aferent din strada Starostescu nr. 3, ocupat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, dar şi imobilul din strada Câmpineanu 3A în care funcţionează şi firma fiicei secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu.

Simultan, alte bunuri au fost scoase din baza de protocol a statului şi pregătite pentru vânzare, printre care active ale complexului Scroviştea, mai multe vile din comuna Snagov, inclusiv Casa Ţărănească, centrul de conferinţe club-bazin din Neptun, complexul Doina din Neptun, birourile din centrul Capitalei închiriate Asociaţiei 21 Decembrie.

Acestora li se adaugă şi alte bunuri imobiliare, precum terenul în suprafaţă de peste 3.000 metri pătraţi aferent hotelului Robinson din Predeal, complexul balnear Bradul din Covasna, minihotelul Covasna din localitate, Cabana Vânătorească cu terenul aferent de 1.600 metri pătraţi din Sinaia, vila Belvedere din Băile Herculane, complexul Cindrelul din Păltiniş, complexul Dunărea împreună cu hotelul Dacia din Neptun-Olimp, restaurantul Ambasador din Neptun, hotelul Victoria din Cluj-Napoca, complexul agroindustrial Apahida, hotelul Gloria din Suceava, pensiunea Palace din Slănic-Moldova, casa de oaspeţi Brădet din Suceava, precum şi mai multe vile din Predeal, Neptun, Mamaia, Eforie Nord.

Cseke Attila a eliberat casa de la RA-APPS

Fostul ministru al Sănătăţii a făcut această precizare într-o intervenţie telefonică la emisiunea Ultima Oră de la RTV.

„Am stat în locuinţă atâta timp cât am fost ministru şi, de anul acesta, după încheierea mandatului, nu mai stau”, a declarat Cseke Attila, adăugând că locuinţa în care a stat avea o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.

Chirii cu bani publici

Demnitarii cărora RA-APPS nu va mai avea posibilitatea să le acorde locuinţe de serviciu, după vânzarea imobilelor din portofoliu, îşi vor căuta case pe piaţa liberă pentru închiriere, costurile chiriei urmând să fie suportate din bugetul instituţiilor pe care le conduc, în limita a 18.600 lei anual.

Cheltuielile de chirie vor fi decontate atât pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau asimilate acestora, secretarii generali şi funcţionarii încadraţi la cabinetul demnitarului din minister, administraţia publică centrală şi alte instituţii publice, dar şi pentru directorii din Secretariatul General al Guvernului, relevă ordonanţa de urgenţă privind vânzarea imobilelor Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), obţinută de Mediafax.

 

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Zodiile care intră în bani din luna decembrie. Se aliniază toate planetele, apar moșteniri și câștiguri care duc la lux și opulență
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Problema mirosului de marijuana sesizată de piloții Red Bull și Williams în Las Vegas
MediaFlux
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni