Thomas Mann, Albert Camus, Samuel Beckett, Gabriel Garcia Marquez sau Doris Lessing: la 75 de ani, Dylan este primul cântăreț care se alătură panteonului de personalități glorificate de Academia suedeză din 1901.
Medalia de aur și diploma atribuite muzicianului american în luna octombrie i-au fost înmânate în timpul unei ”ceremonii private la Stockholm”, fără presă sau public, la cererea sa, la care au participat 12 de membri ai Academiei, a scris sâmbătă seara pe blog-ul său secretarul permanent al Academiei suedeze, Sara Danius.
Ceremonia de remitere as premiului a avut loc într-un loc secret înainte de concertul pe care Bob Dylan l-a susținut apoi în cursul serii la Stockholm, unde va mai avea loc încă unul duminică.
Cântărețul nu a făcut nici un discurs de acceptare — care poate fi, de asemenea, un cântec — în prealabil indispensabil pentru acordarea generosului cec (de opt milioane de coroane, 838.000 de euro), care însoțește premiul Nobel.
Orice laureat trebuie să accepte premiul în șase luni de la ceremonia de premiere la 10 decembrie, adică până la 10 iunie.
Academia are motive să creadă că o versiune înregistrată (a discursului) va fi trimisă la o dată ulterioară”, a afirmat recent Sara Danius.
Spre surpriza generală — uneori impregnată de indignare — Bob Dylan, al cărui nume real este Robert Allen Zimmerman, a fost recompensat în octombrie ”pentru că a creat în marea tradiție a muzicii americane noi moduri de exprimare poetică”, potrivit argumentărilor Academiei.
Cele două concerte susținute de Bob Dylan în capitala suedeză sâmbătă și duminică dau startul unui turneu european cu ocazia lansării noului său album, ”Triplicate”, în format triplu, ce conține reluări de Frank Sinatra.