Acțiunile de control au început luna aceasta în București, după ce scandalul produselor alimentare de proastă calitate a luat amploare în câteva state din estul Uniunii Europene. Asociațiile de protecție a consumatorilor și guvernele au reclamat că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în produsele destinate Europei Centrale și de Est decât cele incluse în produsele sub aceleași branduri comercializate în Germania și Austria.
Această practică este permisă în prezent, UE cerând doar ca ambalajele să indice clar lista de ingrediente. Un document oficial prezentat acum de Profit.ro relevă că echipe mixte ale ANSVSA, ANPC și Ministerului Agriculturii și-au propus să identifice produsele alimentare obținute de către operatorii din domeniul alimentar din alte state membre ale Uniunii Europene, care sunt comercializate pe piața din România și despre care există suspiciuni că ar avea o calitate îndoielnică în raport cu înscrisurile de pe etichetă. Potrivit sursei citate, verificarea respectării parametrilor de calitate pentru produsele procesate revine autorităților competente din statul membru al Uniunii Europene unde au fost obținute. Cu toate acestea, firmele din domeniul alimentar care fabrică sau ambalează alimente sunt obligate să informeze corect consumatorii cu privire la produsele obținute și vândute pe piață, respectiv să înscrie pe eticheta acestora toate informațiile relevante pentru a nu induce consumatorul în eroare cu privire la denumirea alimentului, ingredientele utilizate, tipul de tratament, declarația nutrițională, greutatea, data de valabilitate, condiții de păstrare și alte date conform regulamentului comunitar privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare.
Prin urmare, potrivit documentului, autoritățile române vor verifica “informațiile cuprinse pe eticheta alimentelor și să recolteze probe de la raft din diferite produse alimentare (produse din carne, produse din lapte, produse din pește, miere etc.)” obșinute de către firme din Uniunea Europeană, în vederea corelării compoziție cu datele menționate pe etichetă. În document este menționat totodată faptul că acțiunile de control, respectiv de recoltare de probe au fost declanșate la începutul acestei luni, “probele recoltate fiind transmise spre analiză către laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor”. Autoritățile iau în calcul ca, după finalizarea acestor controale, să informeze publicul cu privire la rezultatele controalelor și măsurile dispuse. Sursa citată arată totodată că ANPC a contactat asociațile patronale din industria de profil, cât și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România pentru a clarifica problemele legate de acest subiect.