A fost identificată zona din creier afectată de autism

O echipă de cercetători neurologi conduși de specialiști de la Universitatea ETH din Zurich, Elveția, a demonstrat, în premieră, că în cazul persoanelor cu autism regiunea din creier asociată cu empatia este activată foarte slab, informează luni MedicalXpress. Această informație poate contribui la dezvoltarea de noi terapii contra tulburării de spectru autist.
Filip Stan
03 apr. 2017, 15:04
A fost identificată zona din creier afectată de autism

În cadrul studiului, Nicole Wenderoth și Joshua Balsters, ambii cercetători la ETH, au utilizat imagini prelevate de la adolescenți cu autism cu ajutorul tehnicilor de imagistică prin rezonanță magnetică în scopul observării activității neobișnuite din creierul acestora și al identificării regiunii afectate, respectiv cortexul cingular anterior (ACC).

Oamenii de știință cunoșteau faptul că activitatea din această zonă a organului gândirii este asociată cu ”teoria minții”, care îi ajută pe majoritatea oamenilor să îi înțeleagă pe ceilalți pentru că își imaginează propria persoană în locul acestora. Empatia, omoloaga emoțională a „teoriei minții”, este localizată la rândul ei în această regiune a creierului.

Cercetătorii au observat activitatea neobișnuit de slabă în această zonă în cazul persoanelor cu autism care asistau la modul în care o a treia persoană era surprinsă pozitiv sau negativ.

Oamenilor nu le plac surprizele; de aceea, prin stimuli din mediul înconjurător, creierul dezvoltă în mod continuu modele cu privire la ceea ce se întâmplă în mințile altora”, susține Wenderoth. Această abilitate are o importanță majoră pentru interacțiunile sociale. ”Însă, în astfel de situații persoanele cu autism nu pot actualiza modelul din cauza faptului că răspunsul de la cortexul cingular anterior este prea slab„, a explicat aceasta.

În cazul persoanelor cu autism, cortexul cingular anterior reacționează atipic la abaterea dintre așteptări și evenimentele care au loc de fapt, sugerează rezultatele studiului nostru. Activitatea lor neuronală indică doar o ușoară modificare în situațiile în care oamenii trec prin ceva neașteptat”, susține Balsters, care a proiectat experimentul inclus în studiu, efectuat pe 16 adolescenți cu autism din Irlanda și alți 20 fără această tulburare. ”Acest lucru ne-a demonstrat clar că deficiențele sociale ale persoanelor afectate de autism sunt asociate cu această activitate anormală din ACC”, a adăugat el.

Descoperirile recente ar putea contribui la îmbunătățirea terapiilor comportamentale în cazul persoanelor cu autism.

De multe ori este neclar dacă persoanele cu autism nu pot face un anumit lucru sau dacă nu sunt motivate să îl facă”, a precizat Balsters adăugând că oferirea unei anumite recompense celor afectați s-ar putea dovedi promițătoare pentru antrenarea comportamentului lor social. „Creierul este suficient de plastic atunci când terapia este efectuată în mod corespunzător„, a completat el.

Citeşte şi Consumul de fructe, un factor important în creşterea în dimensiune a creierului

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Încoronarea Regelui Charles al III-lea a costat 72 de milioane de lire sterline
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni