Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pierdut la CAD litigiul cu constructorul italian Salini, care i-a cerut despăgubiri de 90 de milioane de lei, după ce i-a reziliat contractul pentru construcţia lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie.
Michael W Buhler, arbitrul unic din această Comisie, a decis pe 23 martie ca italienii să primească 83 de milioane de lei, potrivit lui Alin Goga, consilier juridic în cadrul CNAIR.
„În cadrul unui CAD, prin decizie, CNAIR a fost obligată la plata unei sume de peste 83 de milioane de lei în favoarea SALINI, pentru lotul de autostradă PRĂBUŞIT pe Orăştie – Sibiu, sector Cunța – Sălişte”, a spus Goga.
„Apărările companiei au fost formale, făcute cu juriştii nespecializați, iar directorul Direcției Juridice a CNAIR Andrei Filipescu este DIRECT responsabil pentru aceste dezastre”, a continuat Alin Goga.
Oficialii CNAIR au confirmat informaţia potrivit căreia o decizie CAD obligă compania să le plătească 83 de milioane de lei italienilor de la Salini.
De altfel, CNAIR a prevăzut în bugetul pe anul acesta suma de 90 de milioane lei, solicitată de către Salini Impregilo, constructorul italian al lotului 3, în cadrul litigiului declanşat după rezilierea contractului.
Sursa: economica.net