Tensiune şi schimburi dure de replici în plen. În timpul discursului preşedintelui, din sală se striga „mincinosule”. După discurs, a început o ceartă pe proceduri.
Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, parlamentarilor, că îi va respecta mai mult dacă, la referendum, vor introduce şi modificarea Constituţiei în sensul unui Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.
„Nu aţi vrea, cu ocazia referendumului de validare, să organizaţi şi referendum pentru Parlament unicameral, pentru validarea noii Constituţii, în care să introduceţi doar atât: Parlament unicameral şi 300 de parlamentari?”, a spus Băsescu.
Şeful statului a adăugat că Parlamentul poate face într-o sesiune extraordinară numai această modificare a Constituţiei. „Acum vă respect pentru că aţi declanşat o procedură constituţională. Aş vrea să fie şi corectă, dar vă voi respecta de două ori dacă, o dată cu referendumul de invalidare sau validare a preşedintelui României, veţi supune votului poporului şi modificările la Constituţie, cu Parlament unicameral şi 300 de parlamentari”, a adăugat şeful statului.
„Vă mulţumesc mult şi vă asigur de tot respectul meu”, a spus Traian Băsescu în finalul discursului său.