„Am intrat din curiozitate, am vrut să văd ce este şi nu am mai reuşit să ies. Nu am tată, a murit, stau la o mătuşă pentru că mama e plecată. Acum mă sună şi pe numărul nou, este vorba despre nişte numere ruseşti. După ce am instalat jocul, imediat au început să vorbească cu mine în limba engleză, aşa că traduceam totul cu Google Translate. Deşi nu am pus număr de telefon sau date personale, au aflat tot. Prima oară mi-au zis să îmi scriu un F57 pe mână„, a spus tânăra.
BALENA ALBASTRĂ este un joc pe reţelele de socializare care s-a soldat până acum cu 130 de morţi. Isteria „Blue Whale” a pornit din Rusia, de pe reţeaua VKontacte, iar acum se răspândeşte cu repeziciune. Dacă până acum era la modă în Rusia, Republica Moldova şi foste ţări sovietice, Blue Whale Challange a pătruns şi în România.
Flagelul BALENA ALBASTRĂ a pornit în Rusia. Între 2013-2016, iniţiatorul său, un rus cu numele Phillipe Budeikin, a creat opt grupuri dedicate pe reţeaua socială VKontakte (n.r. – varianta rusească a Facebook). Din noiembrie 2015 până în aprilie 2016, 130 de tineri ruşi s-au sinucis aruncându-se în gol sau în faţa trenului. Jocul în sine mizează pe o provocare psihologică: cu un anunţ pe una dintre paginile oficiale ale jocului de pe VKontakte, potrivit căruia sunt interesaţi să joace „Balena Albastră”, tinerii pot adera la grupurile care promovează conceptul. Adolescenţii sunt contactaţi imediat după înscriere de „călăuze, care le trasează 50 de sarcini zilnice, printre care să se automutileze sau să facă tot felul de lucruri riscante, iar momentele trebuie imortalizate şi postate apoi pe reţeaua de socializare cu hash-tagurile #bluewhale, #f57, #iminthegame, #морекитов #тихийдом #разбудименяв420 #f57 #f58. Ultima sarcină este să se sinucidă.