Proiectul legii vaccinării, pus în dezbatere publică. Înscrierea copiilor la şcoală, pe baza documentului care atesta vaccinarea

Ministerul Sănătății (MS) a postat marţi, pe site-ul instituţiei, în dezbatere publică proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. Potrivit proiectului, înscrierea elevilor în colectivitate se va face pe baza documentului care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii.  În cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului, pot fi sesizate instituţiile abilitate "privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei".
Marilena Vili
11 apr. 2017, 09:13
Proiectul legii vaccinării, pus în dezbatere publică. Înscrierea copiilor la şcoală, pe baza documentului care atesta vaccinarea

Proiectul de lege al vaccinării are în vedere „creșterea acoperirii vaccinale pentru toate tipurile de vaccinuri incluse în Programul Național de Vaccinare, astfel încât să se asigure un status imun corespunzător al copiilor împotriva principalelor boli prevenibile prin vaccinare precum și conștientizarea părinților sau reprezentanților legali ai acestora privind beneficiile vaccinării, siguranța, calitatea și reacțiile adverse posibile în caz de vaccinare”.

Citeşte şi Prima tranşă de vaccin hexavalent va ajunge în teritoriu până la data de 15 aprilie

De asemenea, potrivit proiectului de lege pus în dezbatere publică, înscrierea elevilor la şcoală se va face „numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare”.

„În vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație a tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an”, este menţionat în proiect.

Proiectul prevede, de asemenea, că în cazul în care părinţii refuză vaccinarea copilului pot fi sesizate instituţiile abilitate „privind constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei”.

Sesizarea poate fi făcută de către comisiile judeţene de vaccinare sau de către comisia municipiului Bucureşti, care vor avea ca atribuţii să supravegheze activitatea de vaccinare prin analizarea şi soluţionarea cazurilor de nevaccinare, să asigure sprijin pentru furnizorii de servicii medicale de vaccinare în activitatea de vaccinare, să contribuie la informarea populaţiei privind informaţiile de interes public legate de activitatea de vaccinare la nivel judeţean şi măsuri de prevenire prin vaccinare a răspândirii unor boli astfel prevenibile. De asemenea, aceste comisii au obligaţia să analizeze cauzele de nevaccinare şi să facă recomandări către furnizorii de servicii de vaccinare.

Aceste comisii mai au şi responsabilitatea de a „sesiza asistentul medical comunitar şi/sau mediatorul sanitar, serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru a identifica piedicile întâmpinate în calea vaccinării şi a oferi consiliere în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii precum şi în cazul copilului înscris într-o colectivitate de învăţământ care nu a încheiat schema de recuperare propusă în termen de un an”.

Totodată, aceste comisii au obligaţia de a sesiza serviciul public de asistenţă socială şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului „privind neglijarea medicală şi încălcarea drepturilor copilului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 18 luni şi nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii” şi de a sesiza instituţiile abilitate privind „constatarea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi sau reprezentanţi legali în cazul minorului care împlineşte vârsta de 3 ani şi nu a primit vaccinurile obligatorii corespunzătoare vârstei”.

În proiectului de lege este precizat faptul că Ministerul Sănătăţii are obligaţia de a asigura în depozitul național un stoc de rezervă de vaccinuri și consumabilele aferente cel puțin egal cu necesarul anual cu termen de valabilitate de minim 18 luni.

Citeşte şi De ce este vaccinul penumococic vital pentru copii

„În vederea asigurării continuității procesului de vaccinare indiferent de discontinuitățile procesului de aprovizionare al producătorului / furnizorului de vaccinuri, se va asigura în depozitul național un stoc de rezervă de vaccinuri și consumabilele aferente cel puțin egal cu necesarul anual cu termen de valabilitate de minim 18 luni, astfel că în situații epidemiologice speciale vaccinurile să fie folosite din stocul de rezervă constituit în acest sens”, potrivit proiectului.

Mai mult, prin proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie sunt stabilite atribuţiile şi responsabilităţile tuturor actorilor implicați în procesul de realizare a activităților de vaccinare, instituții publice și societate civilă.

Toți furnizorii de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare vor fi obligați să se înregistreze ca furnizori de servicii medicale de vaccinare în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), în termen de 2 ani de la publicarea acestei legi„, este menţionat în proiect.

Mai mult, în proiectul de lege subliniază faptul că „scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare”.

„De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinților și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient, respectiv părinții, în acest caz, dar și rolul statului în asigurarea și garantarea sănătății la nivel populațional”, se arată în proiect.

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a fost pus, marţi, în dezbatere publică. Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa: [email protected].

Termenul limită până la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ.

Citeşte şi Rafila: Epidemia de rujeolă este o consecinţă a scăderii ratei vaccinării. E un semnal de alarmă pentru toată lumea

VEZI şi MITURI demontate despre vaccinare. Sunteţi pro sau contra VACCINĂRII OBLIGATORII? SONDAJ

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Metoda prin care poți spiona telefonul mobil al unei persoane. Funcționează eficient atât pe sistem de operare Android cât și iOS
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Playtech.ro
Înscrierea la clasa pregătitoare 2025. Documentul necesar copiilor care nu au împlinit 6 ani. Când are loc repartizarea
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Cu ce se confruntă un celebru actor din Las Fierbinți. Niciodată nu și-a imaginat așa ceva
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Putin pornește războiul cu Trump! Situația Ucrainei, incertă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“