Cererea USL privind suspendarea preşedintelui a fost citită joi în plenul celor două Camere ale Parlamentului, de către senatorul PSD Toni Greblă. Vineri, urmează dezbaterea şi votul, după ce în plen a fost respinsă cererea de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind acuzaţiile aduse preşedintelui Traian Băsescu.
La şedinţa de joi a fost prezent şi preşedintele. Traian Băsescu a aşteptat singur în bancă să îi vină rândul la microfon. În discurusl susţinut în faţa parlamentarilor, şeful statului a afirmat că documentul de suspendare are ca obiective de fond punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului , în principal a justiţiei şi nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009. Şeful statului a mai anunţat şi că vrea să participe şi la şedinţa de vineri în care va fi dezbătută cererea de suspendare.
Preşedintele Senatului a anunţat că vineri la ora 17.00 speră să aibă loc şedinţa de dezbatere şi votatea a cererii de suspendare, la care şi-a anunţat participarea şi preşedintele Traian Băsescu.