Dacă și tu te-ai confruntat de a lungul vremii cu neplăcerile create de coloranții chimici din comerț și anul acesta vrei să faci o schimbare în privința vopsitului ouălor, află cum poți folosi câteva alimente pentru a obține culori frumoase, care nu-ți afectează sănătatea.
O culoare roz deschis poți să obții cu sucul de sfeclă
Lasă peste noapte ouăle în suc de sfeclă după ce le-ai fiert în prealabil. Ai grijă să fierbi bine ouăle, deoarece sucul de sfeclă penetrează coaja și vei descoperi că și miezul este colorat în caz contrar.
Pentru un verde smarald apelează la spanac sau iarbă
Pentru a fi eficient, spanacul trebuie folosit imediat după ce l-ai cules. Zeama obținută în urma fierberii spanacului sau ierbii te poate ajută să obții un verde frumos și curat, dacă le lași cel puțin 5-6 ore în ea.
Șofranul de India te ajută să obții culoarea Soarelui
Cu acest condiment le vei da o culoare galben intens ouălor de Paște, dar pentru a obține acest efect este nevoie de mai mult timp pentru ca vopseaua să se prindă. Lasă-le de pe o zi pe alta în apa fiartă cu șofran și apoi vor fi numai bune de pus pe masă.
Pentru nuanțe de mov încearcă afine
Nu se compară nimic cu un platou plin de culoare în timpul sărbătorii pascale, astfel că, dacă vrei să ai un adevărat curcubeu, nu trebuie să uiți de culoarea mov. Zdorește o jumătate de pungă de afine și pune-le în 4 căni de apă la fiert pentru 30 de minute. Apoi, poți să scufunzi ouăle în apă. O altă variantă ar fi să zdrobești direct afinele pe coaja ouălor fierte, dar să nu uiți să porți mănuși, pentru că riști să-ți colorezi și mâinile.
Nu uita de cojile de ceapă pentru un portocaliu intens
Cojile de ceapă galbenă sunt extrem de eficiente în obținerea ouălor de un portocaliu deschis. Ouăle se pot fierbe împreună cu vopseaua, dar acest lucru nu e neaparat necesar. Poți să fierbi cojile de la 7-8 cepe galbene în 4 căni de apă timp de 30 de minute după care să lași ouăle să stea în ea cel puțin 2 ore, timp în care te ocupi de alte treburi prin gospodărie.
Sucul de grepfrut este și el de ajutor
Tot din categoria vopselelor naturale la care poți să apelezi în această perioadă cu mare succes este sucul de grepfrut roșu. Pentru asta trebuie să fierbi ouăle în suc de grapefruit timp de 45 de minute pentru a obține astfel o culoare lavandă pastel. Dacă adaugi și un pic de oțet vei accelera vopsirea și te vei putea bucura de culoare mai mult timp.
Ți-a rămas un pic de cafea? Vopsește ouăle cu ea
Cu cât cafeaua este mai tare, cu atât culoarea ouălor va fi mai intensă. Lasă ouăle în cafea peste noapte și vei obține spre dimineață o culoare maronie demnă de stat lângă celelalte culori. Dacă alegi varianta să le scufunzi în ceai, ai grijă la ce arome are ceaiul pentru că în funcție de asta va ieși și culoarea.
Paprika, bună la toate
Celebrul condiment unguresc îți poate fi de folos în cazul în care vrei să obții un frumos roșu-cărămiziu. Pentru asta ai nevoie de cel puțin 3 linguri de paprika pe care să le fierbi 30 de minute și apoi să pui ouăle fierte în soluția obținută. În mai puțin de 3 ore vei vedea rezultatele.
Află la ce riscuri te expui dacă mănânci prea multe ouă de Paște AICI