Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că este foarte important ca spațiile verzi să devină o prioritate pentru autorități, iar probleme de infringement să nu mai existe.
„Pe zona deșeurilor, la ora actuală avem nouă infringementuri și suntem în pericol ca Bruxelles-ul să ne stopeze plata pentru anumite proiecte aflate în derulare. Trebuie să fim pe pilot automat pentru rezolvarea acestor probleme. În perioada următoare, împreună Unitățile Administrativ Teritoriale, societățile de salubritate, societățile producătoare de ambalaje și ONG-uri vom sta la masă, vom negocia un plan de măsuri pertinent, astfel încât ca, în 2050, România să ajungă la a avea deșeuri zero, așa cum cere forul european. Trebuie să recuperăm toate lucrurile care nu s-au făcut și să punem ordine în această țară, inclusiv pe mediu. Sunt mult prea multe persoane care ar trebui să răspundă pentru nepăsare, dar noi trebuie să considerăm esențial punctul de plecare de azi. România are posibilitatea să devină una dintre cele mai puternice țări din punct de vedere economic și al mediului. Reciclarea selectivă trebuie să fie făcută de la mic la mare și fiecare să-și asume responsabilitatea atunci când sistemul nu funcționează corespunzător. În perioada următoare, vom transmite invitații pentru a lua parte la aceste discuții. Toată lumea trebuie să înțeleagă acest sistem și să trăim într-un mediu curat și sănătos’, a spus Gavrilescu.
‘O capitală verde își dorește toată lumea. Îmi doresc lucruri acestea atât ca cetățean al României, cât și ca ministru al Mediului. Este o miză mare când vorbim despre Planul Multianual de Investiții pe Mediu al Capitalei. Foarte multe generații s-ar putea să aibă de suferit dacă nu luăm acum măsuri pe termen lung. Pe mine, ca ministru al Mediului, mă preocupă ca România să nu mai aibă probleme de infringement, și ca Bucureștiul să devină o adevărată capitală europeană și atunci când mergem pe drumurile țării să nu mai vedem munții de gunoi pe spațiile verzi. Deja, la ora actuală, poluarea din București a scăzut dacă ne uităm la PM10 (pulberi în suspensie, n.r.) cu o treime față de punctul maxim de 100 de unități’, a afirmat Grațiela Gavrilescu.
Ministrul a adăugat că un exemplu elocvent de management al spațiului verde este Parcul Natural Văcărești, pentru a căruia administrare a fost semnat un parteneriat, până în 2027, între Primăria Generală a Municipiului București și Asociația Parcul Natural Văcărești.
‘În același timp, pentru că știm foarte bine că Bucureștiul este cea mai aglomerată zonă urbană din România, se fac demersuri pentru a se finaliza Planul privind Calitatea Aerului, iar măsurile luate vor fi benefice în sensul în care poluarea va fi diminuată, iar noi toți vom trăi într-un mediu curat. De asemenea, cât privește Parcul Natural Văcărești, am putut să întocmim Hotărârea de Guvern pentru ca astăzi să pot semna contractul de administrare a zonei respective. În parteneriat, Primăria Capitalei și Asociația Parcul Natural Văcărești, vom avea nu numai o oază verde, ci vom proteja flora și fauna de acolo, vom vedea nu numai turiști români, dar și străini care vor veni să viziteze parcul’, a subliniat ministrul de resort.
Investițiile și proiectele pentru protecția mediului, extinderea spațiilor verzi în București, întreținerea și modernizarea parcurilor, realizarea de piste pentru biciclete și amenajări conexe, eco-igienizarea Capitalei și valorificarea Parcului Natural Văcărești reprezintă principalele teme de discuție ce vor fi abordate, miercuri, la Forumul „Capitala verde. Investiții în mediu pentru București’, organizat la Palatul Parlamentului.