Premierul Victor Ponta îl acuză pe Traian Băsescu de faptul că ar da dovadă de un comportament asemănător cu cel al persoanelor aflate în conflict cu Direcţia Naţională Antimafia din Italia. Comparaţia la care recurge primul-ministru face referire la afirmaţiile preşedintelui conform cărora Ponta şi-a obţinut pe nedrept studiile universitare.
„Am fost în Sicilia, am fost la şcoală, sunt unul dintre cei doi români care au fost acceptaţi la Direcţia Naţională Antimafia şi nu mă aşteptam ca preşedintele ţării mele să se comporte ca cei pe care am învăţat să îi combat”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern”, a precizat, citat de Mediafax, Victor Ponta , în şedinţa de guvern de joi.