Rusia şi SUA, dispuse la dialog în ciuda „unui nivel scăzut de încredere”

Rusia și Statele Unite s-au declarat miercuri, după vizita la Moscova a secretarului de Stat american, Rex Tillerson, gata să meargă înainte și să încerce să depășească "nivelul scăzut de încredere" dintre cele două țări, pentru a duce în special o "luptă necruțătoare contra terorismului", transmite AFP.
Romania TV
13 apr. 2017, 05:34
Rusia şi SUA, dispuse la dialog în ciuda

Șefii diplomațiilor rusă și americană au afișat de asemenea divergențele lor asupra viitorul președintelui sirian Bashar Al-Assad, Washingtonul vorbind de plecarea acestuia de la putere „într-un mod organizat” în timp ce Moscova insistă pe haosul creat în precedentele plecări ale unor „dictatori”.

„Există un nivel scăzut de încredere între țările noastre. Cele mai mari două puteri nucleare nu pot avea acest gen de relații”, a declarat Rex Tillerson, într-o conferință comună de presă cu omologul său, Serghei Lavrov, după ce a fost primit timp de circa două ore de președintele rus, Vladimir Putin. 

„În ciuda tuturor problemelor existente, sunt perspective considerabile de a lucra împreună”, a asigurat Lavrov.

„Rusia (…) este deschisă la dialog cu Statele Unite în toate domeniile, și nu doar la dialog, ci și la acțiuni comune în vederea ajungerii la rezultate în toate domeniile în care aceasta este în interesul țărilor noastre”, a continuat el. 

Ministrul rus al Afacerilor Externe a citat în special obiectivul comun de a duce „o luptă necruțătoare contra terorismului internațional”, la puțin peste o săptămână de la atentatul care a făcut 15 morți la metroul din Sankt-Petersburg.

Vizita lui Rex Tillerson la Moscova, prima a unui înalt responsabil al administrației americane de la preluarea mandatului de către Donald Trump, a fost dominată de conflictul sirian, notează AFP.

Cele două țări s-au lansat în ultimele zile într-un război al declarațiilor pe subiectul presupusului atacul chimic de la Khan Shaykhun și după schimbarea de poziție a președintelui american, care a ordonat primul bombardament asupra armatei siriene de la începutul conflictului în urmă cu șase ani.

Urmare acestei lovituri, Moscova și-a suspendat participarea la acordul de prevenire a incidentelor aeriene în vigoare în Siria.

„Președintele Putin a confirmat că este gata să restabilească” acest acord „cu condiția ca ținta noastră comună să fie lupta contra terorismului”, a indicat Lavrov.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Metoda simplă prin care recunoști care sunt legumele naturale și sănătoase. Un cultivator experimentat din Dăbuleni a dezvăluit secretul
Capital.ro
A murit cea mai iubită și frumoasă actriță. A fost o femeie uimitoare
Playtech.ro
Imagini de SENZAȚIE cu soția lui Ianis Hagi. Elena a făcut furori în luna de miere. E tot mai îndrăzneață
DailyBusiness
România se află în top 12 în clasamentul pe medalii la JO 2024. Care sunt țările de pe primele locuri
Adevarul
„Amărâților!” Tzancă Uraganu și-a etalat pe TikTok banii pe care i-a făcut într-o singură noapte VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Ion Țiriac s-a răzgândit. Ce se întâmplă cu premiile promise medaliaților olimpici
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Adrian Mutu e în stare de șoc, după cutremurătoarea veste primită: 'Am pierdut un frate!' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Declarațiile sfâșietoate ale bunicului celor doi copii loviți de un adolescent într-o parcare din București. Care este starea fetiței al cărui picior a fost amputat: „A avut coșmaruri”
Capital.ro
Schimbare imensă la RAR. Termenul limită este 4 septembrie 2024, ora 15:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Dărâmat de durere, bunicul băiețelului omorât în accidentul din Pantelimon cere dreptate "A băgat în pământ un suflet nevinovat"
substantial.ro
Fetița de 7 ani Rănită în Accidentul din Pantelimon, Mutată la Salon după Amputarea Piciorului
MediaFlux
DOLIU în POLITICĂ! PSD e în stare de ȘOC. A MURIT un important PRIMAR
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?