Mircea Henţ va fi înmormântat vineri, 14 aprilie, ora 11.00, la Cimitirul Eternitatea. În a doua jumătate a anului 1990, el a deţinut şi funcţia de viceprimar al Aradului, alături de Remus Tănase. „Ne-am înţeles foarte bine în acea perioadă, în cele două-trei luni cât am lucrat împreună. Mi-a plăcut pentru că a fost un om plăcut, dinamic, pozitiv mereu, atent la oameni şi la ce are de făcut, se străduia să găsească soluţii la situaţiile deosebite de imediat după revoluţie. Mi-aduc aminte de ochii lui frumoşi, deschişi, care mereu aşteptau fără să judece, gata să-i asculte pe oamenii care îşi spuneau necazurile, gata să primească lucrurile care sunt de rezolvat. Sunt puţini oameni cu care nu intri în clinci de păreri şi el a fost unul dintre aceşti oameni. Ne-am înţeles mereu asupra lucrurilor. Mulţumesc Lui Dumnezeu că l-am avut alături pe Mircea Henţ şi îi doresc să aibă pace dincolo” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, fostul viceprimar Remus Tănase. Înainte de a deţine funcţiile administrative din anii ’90, Mircea Henţ a activat ca şef de secţie/serviciu în cadrul fabricii de vagoane din Arad.