Astfel, acţionarii societăţii vor vota aprobarea înfiinţări unei filiale – societate comercială pe acţiuni – sub denumirea Romaero Development SA.
„Scopul filialei va fi acela de a acţiona ca un vehicul investiţional dedicat valorificării activelor excedentare (care nu necesare activităţii prezente şi viitoare pentru realizarea obiectului de activitate statutar) ale Romaero SA, pe care le va putea prelua de la aceasta din urmă în condiţii de piaţă”, se arată în convocator.
De asemenea, compania intenţionează să îşi majozere capitalul social cu 1,44 milioane lei.
Pe ordinea de zi a şedinţei AGA se află şi ”aprobarea majorării capitalului social al Romaero, într-o singură etapă, cu până la 1,44 milioane lei, de la nivelul actual al capitalului social de 15,61 milioane lei până la nivelul maxim de 17,05 milioane lei”, pentru asigurarea capitalului de lucru, transmite News.ro.
Majorarea capitalului social se realizează prin emisiunea unui număr de 577.264 acţiuni noi, nominative, ordinare, fiecare având o valoare nominal de 2,5 lei pe acţiune.
Romaero (simbol bursier RORX) a avut în 2015 o cifră de afaceri de 53,8 milioane lei şi are active imobilizate de 173,4 milioane euro.
În 2016, Romaero s-a confruntat cu dificultăţi suplimentare, care i-au scăzut cifra de afaceri şi cota de piaţă, motiv pentru care a fost nevoită să concedieze circa 100 salariaţi.
Compania controlată de Ministerul Economiei mai are 720 de salariaţi şi o valoare de piaţă de 136,79 milioane lei (30,4 milioane euro).