DIICOT: Proiectul modificării codurilor nu satisface exigenţele privind confiscarea extinsă

Modificările codurilor penale, dacă vor fi adoptate, nu vor fi de natură să satisfacă exigenţele implementării Directivei Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la instituţia confiscării extinse, fiind introduse limitări şi condiţionări suplimentare faţă de standardele UE, anunţă DIICOT.
Filip Stan
14 apr. 2017, 10:07
DIICOT: Proiectul modificării codurilor nu satisface exigenţele privind confiscarea extinsă

DIICOT a înaintat pe 13 aprilie Ministerului Justiţiei observaţiile şi propunerile formulate cu privire la proiectul de modificare a codurilor penale. Instituţia a remarcat şi necesitatea de a implementa şi alte modificări legislative ca efect al unor alte decizii ale Curţii Constituţionale, pe lângă comentariile şi observaţiile de natură tehnică formulate pe marginea textelor de lege propuse.

„Având în vedere că demersul Ministerului Justiţiei este motivat de necesitatea modificărilor consecutive deciziilor Curţii Constituţionale, pe de o parte, dar si a alinierii legislaţiei penale la standardele impuse de Directiva 2014/42/UE A Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, pe de altă parte, considerăm important să facem următoarele precizări: Faţă de proiectul de lege analizat am apreciat necesar să accentuăm că, în opinia noastră, modificările legislative propuse, dacă vor fi adoptate în cele din urmă în forma conţinută în proiect, nu vor fi de natură să satisfacă exigenţele implementării Directivei 2014/42/UE A Parlamentului European şi a Consiliului, cu privire la instituţia confiscării extinse, fiind introduse limitări si condiţionări suplimentare fata de standardele UE în materie. Aşa cum am arătat şi în materialul comunicat Ministerului Justiţiei cu această ocazie, ca şi în comunicările noastre din ultimii doi ani cu Ministerul Justiţiei, apreciem că întreaga reglementare naţională privind confiscarea produsului infracţiunii, consacrată în principal în prevederile legate de „confiscarea specială” şi „confiscarea extinsă”, aşa cum sunt acestea reglementate în Codul penal si Codul de procedură penală în vigoare, reclamă o intervenţie legislativa cuprinzătoare”, precizează DIICOT într-un comunica de presă remis vineri MEDIAFAX.

Direcţia transmite că apreciază demersul necesar pentru a alinia sistemul naţional de reglementare în materia confiscării produsului infracţiunii la standardele internaţionale si a spori eficienţa sistemului de drept penal românesc cu privire la deposedarea infractorilor de produsul infracţional.

DNA a transmis că propunerile formulate în cadrul proiectului de modificare a codurilor penale sunt, în mare, oportune, însă se impun unele observaţii tehnice, ce au fost trimise către Ministerul Justiţiei.

„DNA consideră că propunerile formulate sunt în cea mai mare parte oportune, dar că se impun unele observaţii de natură tehnică, ce au fost transmise către Ministerul Justiţiei”, a transmis, într-un răspuns pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a trimis la Parchetul General, DNA, Consiliul Superior al Magistraturii şi la DIICOT proiectul de modificare a codurilor penale, precizând că aşteaptă sugestii şi propuneri până la data de 13 aprilie.

Ministerul Public a anunţat, miercuri, că apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei proiectului de lege privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

„În urma analizei şi studiului proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum şi pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ministerul Public apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un punct de vedere ce conţine observaţii preponderent de tehnică legislativă. Ministerul Public îşi exprimă convingerea că forma promovată de către autorul propunerii de act normativ va fi agreată şi de către ceilalţi actori implicaţi ulterior în procesul de legiferare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public, remis, miercuri, MEDIAFAX.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 94% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la mai puţin de 200.000 voturi de Ciolacu! Date oficiale BEC
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”