PAŞTE 2017. Trenul Mocăniţa, PROGRAM SPECIAL de sărbători pentru turiştii români şi străini

PAŞTE 2017. Trenul Mocănița, destinat transportului turistic pe defileul Văii Vaserului din Munții Maramureșului, va avea un program special de sărbătorile pascale.
Iulian Tudor
14 apr. 2017, 12:25
PAŞTE 2017. Trenul Mocăniţa, PROGRAM SPECIAL de sărbători pentru turiştii români şi străini

PAŞTE 2017. „Am decis să deschidem sezonul de vară pentru trenul Mocănița în Sâmbăta Mare, datorită solicitărilor venite din partea turiștilor români care au ales să petreacă mini-vacanța de Paște în Maramureș. Vom avea, începând de sâmbătă până marți, câte o cursă pe zi până la stația Făină și revenire la destinație spre seară. Sperăm să avem parte de timp frumos, deși de câteva zile, vremea pe munte e destul de schimbătoare, aerul rece și sporadic și mai avem parte și de ploi. Indiferent de starea vremii, trenul Mocănița va oferi o plimbare relaxantă și odihnitoare turiștilor care au făcut atâția kilometri pentru a ajunge până aici”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, unul dintre administratorii Căilor Ferate Forestiere, Daniel Andreica.

Citeşte şi Pelerini din toate colţurile lumii participă la Ierusalim la procesiunile din Vinerea Mare

Potrivit reprezentanților Oficiului Județean de Turism, majoritatea turiștilor români și străini care vizitează Maramureșul, indiferent de sezon, își rezervă o zi din vacanță pentru o excursie de o zi cu trenul Mocănița. Anual, peste 40.000 de turiști care ajung în județ întreprind o călătorie cu trenul pe defileul Văii Vaserului.

Cei mai mulți dintre turiștii români care și-au rezervat locuri pentru o călătorie cu Mocănița în perioada 15 — 18 aprilie, petrec sărbătorile de Paște în pensiunile rurale din județ.

Citeşte şi SÂMBĂTA MARE. Ce trebuie să faci ca să ţi se împlinească cele mai mari dorinţe

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Drumul spectaculos din România care a fost reabilitat recent. Trece prin inima munților
Capital.ro
Mașinile care sunt interzise. Restricția intră în vigoare începând cu 20 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Risc pentru sănătate. Cum bolul de apă al câinelui poate fi periculos
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Președintele rus Vladimir Putin va vizita Azerbaidjanul pe 18 și 19 august
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...