Frunda: Băsescu a încălcat grav Constituţia, unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţi

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine, potrivit RFI, că preşedintele Traian Băsescu a încălcat grav şi repetat Constituţia, însă unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţii, el precizând, pe de altă parte, că nu există un risc real ca România să fie suspendată din Consiliul European.
Romania TV
06 iul. 2012, 07:56
Frunda: Băsescu a încălcat grav Constituţia, unele măsuri ale USL sunt la limita constituţionalităţi

În opinia lui Gyorgy Frunda, preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia: „Suntem convinşi că tot comportamentul preşedintelui Băsescu a fost caracterizat prin nerespectarea Constituţiei, printr-o atitudine autoritară, iar firul roşu care străbate ambele mandate ale preşedintelui este interpretarea aceasta singulară, unipersonală a Constituţiei, fără a ţine cont de realitatea prevederilor actului fundamental al ţării. Pe fond, toţi colegii mei cu care am discutat sunt convinşi că preşedintele a încălcat grav şi repetat Constituţia României„.

Gyorgy Frunda spune însă, citat de RFI, că „unele măsuri luate de către USL, formale, care au ca finalitate asigurarea acestui demers politic sunt la limita constituţionalităţii, care ne fac să avem anumite dubii. Mi se pare că USL a deschis prea multe fronturi. Or când deschizi prea multe fronturi şi într-o luptă politică, e foarte greu să le câştigi pe toate. Doi: unele au fost precipitate. Trebuia aşteptat cu ele. Nu ştiu ce au avut de exemplu cu Institutul Naţional de Statistică, nu putea Institutul să facă nimic, putea aştepta„.

El a precizat că suspendarea sau înlocuirea preşedintelui Senatului este la limita constituţionalităţii

Suspendarea sau înlocuirea preşedintelui Senatului e la limita constituţionalităţii şi a legii, pentru că iniţial, funcţia de preşedinte a aparţinut Partidului Social Democrat, deci pe interpretarea constituţională, tot ei aveau dreptul să iniţieze revocarea inclusiv a domnului Blaga, care a ocupat funcţia tot pentru faptul că PDL a trecut peste prevederea constituţională şi a pus în locul unui preşedinte pesedist un preşedinte pedelist„, continuă senatorul UDMR.

Gyorgy Frunda respinge comparaţia dintre România şi Ungaria lui Viktor Orban: „Situaţia e diferită: Orban, premierul ungar s-a manifestat astfel după alegerile parlamentare, când avea o majoritate stabilă de 66%, deci când avea în faţa lui patru ani stabili, iar USL-ul are patru luni instabile în faţa sa, până la alegerile parlamentare. Nu este aceeaşi situaţie, este complet diferită din punct de vedere politic. Această asemănare este exagerată!„.

El afirmă că nu există un risc real al suspendării din Consiliul European.

Nu există un risc real în sensul acesta. Această decizie trebuie luată de către Parlamentul European. Or acolo, toţi parlamentarii ştiu că în fiecare ţară există lupte politice în ceea ce priveşte conducerea ţării. Nu uitaţi ce s-a întâmplat doar anul acesta cu Berlusconi în Italia, cu Sarkozy în Franţa şi nici în alte ţări, de exemplu în Ungaria, luptele politice nu sunt mai puţin intense decât în România. Deci este o declaraţie, care face parte din categoria acelora făcute la sugestia unor parlamentari din România, cred eu. Nu au o acoperire legală, care să ducă la suspendarea dreptului de vot al delegaţiei române, dar în mod cert provoacă valuri astăzi, când se hotărăşte suspendarea preşedintelui„, susţine Frunda.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Obligatoriu pentru mașinile mai vechi de 12 ani din România
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Plaja perfectă, cu apusuri tulburătoare. Fenomen unic în lume
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Nu e permis pentru românii cu balcon la bloc. Asociația de proprietari trebuie să dea acord în scris
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Complot Iranian Vizat Asasinarea Lui Trump: Secret Service sub Critici După Atacul Recent
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'