Arhiepiscopul Ioan Robu: Noaptea de Paște este o „priveghere în cinstea Domnului”

Noaptea de Paște reprezintă o "priveghere în cinstea Domnului", afirmă arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de București, Ioan Robu, în Scrisoarea pastorală de Paște.
Iulian Tudor
16 apr. 2017, 06:27
Arhiepiscopul Ioan Robu: Noaptea de Paște este o

Conform unei tradiții foarte vechi, noaptea de Paște este o ‘priveghere în cinstea Domnului’ (Lc 12,42), astfel încât credincioșii, după modelul Evangheliei (Lc 12,35-37), ținând în mână făcliile aprinse, să fie asemenea unor oameni care așteaptă ca Domnul să se întoarcă, pentru ca atunci când va veni să-i afle priveghind și să-i așeze la masa lui„, spune înaltul ierarh romano-catolic.

Monseniorul Robu trece în revistă cele „patru momente distincte” ale vigiliei din Noaptea Învierii, pornind de la „ceremonia luminii, în cadrul căreia este binecuvântat focul” și de la „vestirea solemnă a Învierii”, la „ascultarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu”, când „Biserica, și noi cu ea, meditează faptele minunate ale lui Dumnezeu, descrise de Sfânta Scriptură”.

Spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea despre acest pasaj din Scriptură: ‘Stilul poetic al relatării creației din cartea Genezei redă foarte bine uimirea de care este cuprins omul la vederea imensității creației și sentimentul de adorație pe care-l simte față de Acela care le-a scos pe toate din neființă. Este vorba de o pagină cu o puternică semnificație religioasă, de un imn adresat Creatorului universului, care, în fața repetatelor ispite de a diviniza lumea însăși, este desemnat drept unic Domn. Este, în același timp, un imn care proclamă că întreaga creație este bună, fiind în întregime plămădită de mâna puternică și îndurătoare a lui Dumnezeu’ (Dies Domini, nr. 9)„, menționează arhiepiscopul.

El amintește cel de-al treilea moment al vegherii, „cel al liturghiei baptismale” ajungând la cel de-al patrulea, care „constă în chemarea la masa pe care Domnul i-a pregătit-o poporului său prin moartea și învierea sa”.

Astfel, apare mai puternică legătura dintre misterul Paștelui și celebrarea euharistică. De aceea, Liturghia duminicală este numită Paștele săptămânii, zi în care este celebrată biruința lui Cristos asupra păcatului și a morții. În aceeași Scrisoare apostolică ‘Dies Domini’ (nr. 2), Papa Ioan Paul al II-lea spunea că Învierea lui Cristos este ‘elementul prim pe care se sprijină credința creștină’ (cf. 1Cor 15,14). Este o realitate uluitoare, pe care o percepem pe deplin în lumina credinței, dar care a fost atestată istoric de către cei care au avut privilegiul de a-l vedea pe Domnul înviat. De asemenea, este un eveniment minunat care nu doar se detașează într-un mod cu totul unic în istoria omenirii, dar se situează în centrul misterului timpului„, mai spune arhiepiscopul.

Acesta le urează tuturor celor care prăznuiesc Paștele duminică „sărbători pascale binecuvântate” și tradiționalul „Cristos a înviat!”.

Citeşte şi Patriarhul Daniel în Pastorala de Paşti: Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul şi moartea

DailyBusiness
Ce se va înâmpla cu furnizarea căldurii în București. „Funcţionăm cu CET-uri din anii ’64”
Spynews
Primele declarații ale lui Alfred Bulai după ce a fost acuzat de abuzuri. Profesorul a fost dus cu ambulanța la spital
Bzi.ro
Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025! Creșterea va fi de cel puţin 650 de lei
Fanatik.ro
Fabrica din România care oferă salarii compensatorii pentru angajații săi. Compania vrea ca 800 de oameni să-și dea demisia până la sfârşitul anului
Capital.ro
Banca îți blochează plățile. Decizie pentru cei cu banii pe card. Lege din luna noiembrie
Playtech.ro
Ucraina, cadou cu artificii de ziua lui Vladimir Putin în Crimeea. Ce au...
DailyBusiness
Ce trebuie să facă angajații pentru a li se mări salariul cu 12,5%
Adevarul
Scandal la Kremlin: Serghei Șoigu, fostul ministru rus al Apărării, a rămas fără birou
wowbiz.ro
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Spynews
De ce nu și-a dorit Alina Radi împăcarea cu Nick Rădoi. Chiar dacă nu mai sunt împreună de 11 ani, cei doi încă păstrează legătura
Spynews
Leguma care poate să te otrăvească și să îți fie letală. Mesajul transmis de medicul Tudor Ciuhodaru: ”Nu vă jucați cu așa ceva” 
Evz.ro
Recalcularea pensiei la cerere. Documentele necesare
Ego.ro
Imagini incendiare cu Monica Bârlădeanu! Abia o mai recunoști! Da, EA e!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
kanald.ro
Ce pensionari beneficiază de recalcularea din oficiu a pensiilor și cum se poate solicita recalcularea la cerere. Prevederile noii legi a pensiilor
Cancan.ro
ÎN SFÂRȘIT, Diandra a recunoscut ce a făcut cu Andrei în baie, la Insula iubirii! Au fost sau nu intimi? Bruneta nu a mai suportat vorbele din online și a povestit TOT ce a făcut la Insula iubirii
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia care împarte România în două. Este anunțul anului în politică: Se oprește aici!
StirileBZI
Facturile se vor dubla după 1 aprilie 2025! Creșterile ar putea fi de până la 120%
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
stirilekanald.ro
Ea este Virginia, doctorița de la ATI care a fost aproape strivită de o șoferiță! Coincidență stranie, accidentul s-a produs după ce și-a înmormântat socrul 
substantial.ro
Premiile Europene pentru Patrimoniu 2024: Cinci proiecte remarcabile câștigă Grand Prix-ul
MediaFlux
CERERE pentru BANI mai mulți la PENSIE. Pensionarii TREBUIE să DEPUNĂ imediat ACTELE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Care este țara europeană fruntașă la independență energetică?