Un tribunal din capitala Bișkek l-a condamnat pe Ernest Karîbekov la 20 de ani de detenție, câte 12 ani de închisoare primind Kubanișbek Kadîrov, ex-deputat, și Bektur Asanov, fost guvernator.
Un al patrulea inculpat, fostul ministru de externe Dastan Sarigoulov, a fost condamnat la 4 ani de detenție cu suspendare.
Procesul s-a desfășurat cu ușile închise. Cei patru au fost arestați pe baza unei înregistrări audio în care Kadîrov și Asanov vorbeau despre intenția lor de a-l înlătura de la putere pe președintele Almazbek Atambaiev.
Kadîrov și Asanov au declarat că afirmațiile lor au fost deformate în respectiva înregistrare.
În Kârgâzstan manifestațiile antiguvernamentale au devenit mai frecvente pe măsură ce se apropie scrutinul prezidențial din 19 noiembrie, la care Atambaiev nu va putea participa.
În lunile februarie și martie, serviciile de securitate au arestat doi lideri ai opoziției care își anunțaseră intenția de a candida. Unul a fost acuzat de corupție, iar celălalt de organizarea răpirii unui funcționar de rang înalt.
Kârgâzstan, fostă republică sovietică din Asia Centrală care găzduiește o bază militară rusă, a trecut în 2005 și 2010 prin două revoluții care au dus la răsturnarea regimurilor din acei ani.
Citeşte şi Peste 35.000 de arestări după tentativa de lovitură de stat din Turcia