COD GALBEN de precipitaţii abundente în aproape toată ţară, COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol la munte HARTA

România, afectată de un ciclon. ANM a emis alerte COD GALBEN şi COD PORTOCALIU de precipitaţii abundente pentru următoarele zile. La munte, va ninge viscolit, iar în restul teritoriului temperaturile vor scădea semnificativ, iar cantităţile de precipitaţii, ploi şi lapoviţe, vor fi însemnate.
Filip Stan
18 apr. 2017, 10:05
COD GALBEN de precipitaţii abundente în aproape toată ţară, COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol la munte HARTA

COD GALBEN. PENTRU 19 APRILIE ORELE 04 – 18

Fenomene vizate: precipitaţii abundente, ninsori şi strat de zăpadă la munte, intensificări ale vântului;

În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50…55 km/h.

La munte, cu precădere la altitudini de peste 1400 m se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.

COD PORTOCALIU. PENTRU 19 APRILIE ORELE 09 – 18

Fenomene vizate: ninsori abundente, viscol în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului;
Zone afectate: zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului

În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80…100 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 m.

COD GALBEN. PENTRU INTERVALUL 19 APRILIE ORA 18 – 21 APRILIE ORA 10

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) şi în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, 50…60 l/mp.

La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. În restul ţării va ploua, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova şi pe arii mai restrânse în Maramureş, Transilvania şi trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50…60 km/h.

Notă: Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile.

COD PORTOCALIU. PENTRU INTERVALUL 19 APRILIE ORA 18 – 21 APRILIE ORA 06

Fenomene vizate: ninsori abundente şi local viscolite în zona montană;
Zone afectate: Carpaţii Meridionali şi Orientali

În Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60…70 km/h şi peste 80…90 km/h, pe creste, viscolind puternic ninsoarea şi reducând vizibilitatea.

„Din această noapte, de la ora 04:00 şi până vineri, la ora 10:00, a fost emis un cod galben de precipitaţii abundente, ninsori şi intensificări ale vântului. În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 litri pe metrul pătrat, iar izolat vor fi chiar şi 40 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50-55 km/h. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, destul de consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de până la 80-90 de km/h, viscolind ninsoarea”, a declarat Mihai Huştiu, meteorolog de servicu al ANM.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pentru zilele următoare. Aşteptăm trei zile cu AER ULTRAPOLAR, NINSORI şi PLOI

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii! Anunț minunat despre ieșirea din închisoare
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore