Exerciţiu IGSU: Aproximativ un milion de persoane ar avea unde să se adăpostească în Bucureşti

Capitala dispune de spații pentru adăpostirea a un milion de persoane în cazul producerii unor situații de urgență, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.
Filip Stan
19 apr. 2017, 09:20
Exerciţiu IGSU: Aproximativ un milion de persoane ar avea unde să se adăpostească în Bucureşti

„Mă refer aici la spațiile de adăpostire care sunt special amenajate în subsolul blocurilor, ca adăpost de protecție civilă, totodată există și adăpost de protecție civilă constituit ca punct de comandă, adică pentru autorități. De asemenea, metroul poate constitui un adăpost în caz de protecție civilă. Dar, așa cum am spus, capacitatea însumată nu depășește un milion de locuri în acest moment”, a precizat Daniel Vasile în urma exercițiului de alarmare organizat miercuri, care are ca scop testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

El consideră că există o vulnerabilitate, în sensul că sistemele de alarmare a populației nu sunt automatizate, iar în bugetele primăriilor ar trebui prevăzute fonduri pentru remediere deficiențelor, dar și pentru îmbunătățirea sistemului actual.

„Cu siguranță, există o vulnerabilitate, în sensul că, în momentul în care se constată necesitatea și se impune declanșarea unei alarme (…), există o perioadă de timp, o tranziție de la momentul în care noi înștiințăm autoritatea locală, care are în administrare aceste sirene, până la momentul fizic în care cineva va apăsa pe buton și acesta este lucrul asupra căruia insistăm. Ar trebui ca aceste sisteme să fie centralizate, iar acționarea să se facă în mod automatizat, fie dintr-un punct de comandă de la nivelul autorității locale, fie de la dispeceratul ISU, pentru a scurta cât mai mult acest timp”, a spus Daniel Vasile.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară, miercuri, un exercițiu de alarmare în București și în județele Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu și Iași.

Citeşte şi Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă sunt testate miercuri în Bucureşti şi în alte 13 judeţe

 

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Produsele Dedeman care îți vor face viața mai frumoasă. Sunt la ofertă pentru câteva zile și toți vecinii te vor invidia
Capital.ro
Se dau 10.000 EURO în România pentru proprietarii de teren. Primăria a făcut deja cadastru
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie în România. Mesaj tranșant: Trebuie să ne apărăm singuri
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Fostele iubite ale lui Dany de la Insula Iubirii ies la atac! ”Și-a alergat mama cu un cuțit!” + Se automutilează! IMAGINI TARI
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
SITUATIA DIN BELARUS: 30 DE ANI SUB LUKAȘENKO ȘI PERICOLUL DIN PROXIMITATE
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'