Pompierii din cadrul Detaşamentului Petroşani au evacuat, miercuri după-amiază, cinci adulţi şi cinci copii dintr-un bloc de locuinţe sociale din municipiul Vulcan, după ce într-unul din apartamente a izbucnit un incendiu.
De asemenea, mai multe persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.
O femeie în vârstă de 67 de ani a fost găsită fără suflare, iar medicii nu au reuşit să o resusciteze.
”Victima are 67 de ani şi a fost găsită într-o cameră alăturată apartamentului ei, în baia comună, fără cunoştinţă, cel mai probabil intoxicată cu monoxid de carbon”, a declarat adjunctul comandantului Detaşamentului de Pompieri Petroşani, Cristian Baleia.
Potrivit acestuia, se pare că femeia a încercat să se salveze, dar din cauza fumului nu a putut ajunge decât până la baie.
”Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un reşou electric”, a afirmat Baleia.
Incendiul s-a produs într-o fostă unitate militară amenajată de Primăria Vulcan sub formă de locuinţe sociale, iar în bloc locuiesc 54 de persoane.