Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din pricina vântului puternic, porturile maritime din județul Constanța (Constanța Nord, Constanța Sud-Agigea, Midia și Mangalia) au fost închise.
Vezi si: PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vremea va fi în general închisă şi deosebit de rece
Circulaţia feroviară a fost întreruptă, miercuri, începând cu ora 15.40, între Dârste şi Timişu de Sus, pentru a doua oară în decurs de câteva ore, ca urmare a copacilor căzuţi „în gabaritul liniilor”, din cauza vântului puternic.
În urma incidentului, 15 trenuri au fost afectate, între acestea numărându-se IR 346 Bucureşti Nord – Viena, IR 1633 Bucureşti Nord – Braşov, IR 1635 Braşov – Bucureşti Nord – Constanţa, IR 1622 Timişoara Nord – Bucureşti Nord, IR 1746 Baia Mare – Bucureşti Nord, IR 1731 Braşov – Ploieşti Sud – Galaţi şi R 3012 Braşov – Bcureşti Nord.
Pasagerii care s-au aflat în trenurile afectate au primit ceaiuri calde.
Ninsori ca în plină iarnă, ploi abundente şi vânt puternic aproape în toată ţara. În mai multe zone de munte, numai miercuri a căzut strat de zăpadă de 20 de centimetri. Nu au lipsit nici incidentele: traficul feroviar între Braşov şi Predeal a fost blocat câteva ore din cauza copacilor doborâţi de vijelie. VEZI AICI SITUAŢIA DRUMURILOR
Peste 2.000 de pompieri, 1.700 de poliţişti rutieri şi 300 de jandarmi montani sunt pregătiţi să acţioneze în următoarele zile, în condiţiile în care au fost emise cod portocaliu de ninsori pentru 15 judeţe şi cod galben de ploi şi vânt pentru restul ţării