Poiana Urbană, aer de vacanţă în mijlocul Bucureştiului

Cei pentru care vacanţa e încă departe sau un obiectiv imposibil de realizat în această vară se pot "rupe" din realitatea cotidiană chiar în "buricul" Bucureştiului, în "Poiana Urbană". Proiectul demarat încă de pe 9 iunie şi desfăşurat pe toată perioada Campionatului European de fotbal, încheiat pe 1 iulie, continuă până la finalul calendaristic al verii şi se adresează celor interesaţi de activităţi sportive, spectacole, proiecţii, dans, expoziţii sau teatru.
Romania TV
06 iul. 2012, 15:25
Poiana Urbană, aer de vacanţă în mijlocul Bucureştiului

Pe perioada verii, majoritatea bucureştenilor se gândesc la escapade la mare, la munte sau în străinătate, însă visele de vacanţă nu corespund întotdeauna cu posibilităţile financiare sau cu programul de la serviciu. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, sunt „consemnaţi” în Capitală există acum un spaţiu în care pot uita de faptul că trăiesc într-un oraş mare şi agitat. Piaţa Sf. Anton, din Centrul Vechi al Capitalei, va fi pe toată perioada verii, până la 31 august, o „oază” în care bucureştenii se pot bucura de zilele toride într-o ambianţă unică, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

După ce în perioada 9 iunie – 1 iulie spaţiul a fost rezervat microbiştilor interesaţi de desfăşurarea Campionatului European de fotbal, începând din 1 iulie Piaţa Sf. Anton găzduieşte o serie de manifestări artistice şi culturale, printre care spectacole de teatru, proiecţii de filme, concursuri, expoziţii de artă urbană, dans, pictură, spaţiu pentru lectură sau spectacole pentru copii. În fiecare vineri şi duminică, începând cu ora 18.00, în „Poiana Urbană” vor fi organizate concerte ale mai multor artişti şi trupe româneşti.

Acţiunile desfăşurate în „Poiana Urbană” vizează segmente de vârstă cât mai diferite, ai căror numitori comuni sunt deschiderea către exprimări artistice clasice sau nonconformiste, dar şi pe cei ce doresc un moment de respiro, departe de agitaţia urbană. „Poiana Urbană” se adresează, cu precadere, unui public educat, celor care ştiu să se distreze păstrând limitele decenţei şi ale bunului simţ.

„Poiana Urbană” este prezentată ca un loc care sfidează agitaţia oraşului, blocurile gri şi clădirile înalte, acel loc de manifestare, de relaxare, în care Bucureştiul se dezvăluie altfel celor care doresc să-l cunoască.

În weekend-ul 6-8 iulie, programul în „Poina Urbană” va fi următorul:

VINERI

17:00-19:00 transmisie Arad Challanger

19:30-20:00 spectacol mim + picioroange

20:00-21:00 stand up comedy + mimi + picioroange

21:30-22:30 concert Antarctica

SÂMBĂTĂ

10:00-11:00 animaţii copii

11:00-11:30 teatru păpuşi

16:00-19:00 transmisie program sport

19:30-20:00 spectacol acorbaţi + jonglerii

20:00-21:00 stand up comedy + acrobaţi + jonglerii

21:00-21:30 spectacol acorbaţi + jonglerii

21:30-22:30 concert Les Elephantes Bizzares

DUMINICĂ

10:00-11:00 animaţii copii

11:00-11:30 teatru păpuşi

16:00-19:00 trasmisie program sport

19:30-21:30 concert clasic + spectacol picioroange + mimi

21:30-22:30 concert Trio

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Zodiile care vor fi pe val până pe 1 mai. Cinci nativi sunt în culmea fericirii
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte