UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 22:00, în judeţul Braşov, a fost ridicată restricţia de circulaţie care fusese impusă pe DN73 , între Braşov şi Fundata, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în vederea facilitării intervenţiei utilajelor de deszăpezire.
UPDATE: Peste 120 de tone de nisip şi sare vor fi împrăştiate în această noapte pe drumurile judeţene din Galaţi, pe opt drumuri judeţene acţionându-se în momentul de faţă cu utilajele de deszăpezire, în timp ce toate persoanele rămase blocate în trafic pe DN 24D în apropierea localităţii Cuca au fost duse la sediul Primăriei.
UPDATE: O ambulanţă în care se află cinci pacienţi care au nevoie de dializă a rămas blocată, joi seară, pe un drum judeţean din Vrancea, iar alte 20 de autoturisme sunt înzăpezite pe o şosea între Focşani şi Suraia. În zonă au fost mobilizaţi voluntari de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă Dumitreşti, dar şi drumari.
Tot joi seară, în satul Gomoieşti, comuna Dumitreşti, au rămas blocate trei maşini în care sunt şapte persoane. Până la această oră, drumarii şi voluntarii au reuşit să deblocheze două dintre autoturisme, în nămeţi fiind încă blocată o autoutilitară încărcată cu baloţi.
De asemenea, un autoturism în care se află o persoană este blocat în zăpadă pe DJ 204E între Panciu şi Haret.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 21:00, în judeţul Vaslui, au fost închise DN24A Murgeni – Fălciu (km 30-50) şi DN26 Murgeni – Blăgeşti (km 81-92), din cauza vântului puternic care spulberă zăpada pe partea carosabilă.
Se acţionează cu utilaje de deszăpezire.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 21:20, în judeţul Suceava, a fost ridicată restricţia pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care fusese impusă pe DN17, între Pojorâtaşi Iacobeni (Pasul Mestecăniş), în vederea facilitării intervenţiei utilajelor de deszăpezire.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 20:00, în judeţul Braşov, a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN73, între Braşov şi Fundata,în vederea facilitării intervenţiei utilajelor de deszăpezire.
Întrucât utilajele nu pot interveni dacă se formează coloane de autovehicule dinspre judeţul Argeş către Fundata, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone vor fi oprite în zona Valea Mare-Pravăţ (judeţul Argeş).
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (19:00), în judeţul Hunedoara, traficul rutier este oprit pe DN7, la ieşirea din Săcămaş către Leşnic (km 411), din cauza unui copac care a fost doborât de vânt pe partea carosabilă.
Se lucrează pentru tăierea şi îndepărtarea copacului.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (19:00), pe autostrada A2, pe tronsonul Bucureşti – Medgidia, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de lapoviţă, ninsoare şi vânt lateral puternic.
Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată şi să ţină ambele mâini pe volan, pentru că vântul lateral afectează ţinuta de drum a autovehiculelor. De asemenea, există şi risc de acvaplanare.
UPDATE. 12 persoane, între care şi doi copii, majoritatea pasageri într-un microbuz blocat pe un drum înzăpezit din judeţul Vaslui, vor fi cazate, joi noapte, în unitatea militară din municipiul Huşi. Autorităţile au luat această decizie în condiţiile în care drumul judeţean Huşi – Avereşti nu poate fi deszăpezit, stratul de zăpadă depăşind chiar şi trei metri pe anumite tronsoane.
Potrivit news.ro, DJ 244 D Huşi-Avereşti rămâne închis circulaţiei cel puţin până vineri dimineaţă, în condiţiile în care utilajele de deszăpezire nu pot interveni din cauza viscolului. Pe anumite sectoare de şosea, stratul de zăpadă depăşeşte şi trei metri.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 18:50, în judeţul Mureş, traficul rutier a fost reluat pe o bandă, alternativ, pe DN13(E60), între localităţile Vânători şi Saschiz. Circulaţia a fost întreruptă din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autocar, un autocamion şi un autoturism. Cauza probabilă a fost neadaptarea vitezei în condiţii de carosabil umed (conform primelor cercetări, autocarul a pătruns pe sensul opus, a intrat în coliziune cu autocamionul, iar conducătorul autoturismului nu a putut frâna la timp şi a tamponat autocarul).
UPDATE: CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 17:30, în judeţul Galaţi, a fost închis DN24D (drum naţional secundar), între intersecţia cu DN26 (zona Tuluceşti) şi limita cu judeţul Vaslui, din cauza vântului puternic care spulberă zăpada pe partea carosabilă.
Rută alternativă: DN25 Galaţi – Tecuci, DN24 Tecuci – Bârlad.
UPDATE: Traficul rutier pe DN11 în Pasul Oituz, în judeţul Covasna, oprit din cauza ninsorii abundente a fost reluat după câteva zeci de minute, însă se circulă îngreunat. Multe autovehicule nu sunt echipate cu anvelope de iarnă.
UPDATE: CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (17:00), ninge abundent în judeţul Braşov, iar traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă. Deşi s-a acţionat cu utilaje de deszăpezire, iar stratul de zăpadă este subţire (1-2 cm), autovehiculele înaintează cu dificultate pe DN1, între Timişu de Sus şi Săcele, pentru că multe dintre acestea nu sunt echipate cu anvelope de iarnă. În plus, circulaţia este intensă.
Probleme au fost şi pe DN73, în zona Fundata, deoarece două autotrenuri nu putea urca în rampă. În acest moment sunt tractate de utilaje de deszăpezire, iar traficul a început să se fluidizeze.
UPDATE: Zeci de persoane au rămas izolate în zona localităţii Bobeşti, de pe drumul judeţean DJ 244D Huşi – Avereşti, din cauza ninsorilor şi a vântului puternic care au condus la apariţia unor blocaje în trafic. Astfel, 14 maşini, printre care şi un microbuz cu călători care efectua o cursă regulată de transport persoane între Huşi şi Avereşti, au rămas blocate pe şosea ca urmare a sulurilor de zăpadă formate pe partea carosabilă pe o distanţă de câteva sute de metri.
Autorităţile locale din comuna Avereşti intervin în zonă cu un buldoexcavator al primăriei, totodată fiind solicitat şi sprijinul celor de la societatea Lucrări Drumuri şi Poduri (LDP) SA Vaslui pentru a ajuta la deszăpezit.
De asemenea, utilajele de la LDP acţionează, joi după-amiază, pe alte zece drumuri judeţene cu probleme, respectiv DJ 243 Bârlad – Pogana, DJ 243 B Bârlad – Ciocani, DJ 244 H Urdeşti, DJ 244 I Măluşteni, DJ 2444 Şuletea – Stoişeşti, DJ 244 D Huşi – Dolheşti – limită cu judeţul Iaşi, DJ 244 B – Hurduci – Hoceni, DJ 244 C Pădureni – Urlaţi, DJ 245 A Lipovăţ – Suceveni şi DJ 244 A Gara Roşieşti – Vutcani.
UPDATE: Traficul feroviar pe magistrala 400, între staţiile Tuşnad-Sat şi Băile Tuşnad, din judeţul Harghita este oprit din nou, joi după-amiază, după ce trei brazi au căzut pe calea ferată, un tren fiind oprit în staţie. Circulaţia feroviară pe magistrala 400 a fost blocată şi joi dimineaţă între staţiile Sânsimion şi Băile Tuşnad, tot din cauza unui copac căzut peste linia ferată din cauza vântului puternic.
UPDATE: Un număr de 13 localităţi din judeţul Galaţi au rămas, joi, fără curent electric, din cauza vântului puternic însoţit, pe alocuri, de ninsoare, în timp ce maşini de mare tonaj au derapat pe unele drumuri blocând traficul rutier. În unele zone din judeţ, stratul de zăpadă depăşeşte 15 centimetri.
UPDATE: Unsprezece autoturisme au fost avariate în Focşani după ce copacii au căzut peste ele sub greutatea zăpezii, în cazul altor două maşini pompierii intervenind pentru înlăturarea arborilor fără a fi provocate pagube. În Vrancea, din cauza vântului şi a zăpezii, 186 de sate din 30 de comune şi un oraş sunt nealimentate parţial sau total cu energie electrică.
UPDATE: Trenurile circulă, joi, între Timişu de Sus – Dârste, din judeţul Braşov, pe firul I remorcate cu locomotive electrice, iar pe firul II remorcate cu locomotive Diesel, după ce seara trecută în zona respectivă mai mulţi copaci doborâţi de vânt au rupt firele de înaltă tensiune blocând circulaţia mai mult timp. În acest moment trenurile care tranzitează Regionala CF Braşov înregistrează întârzieri în circulaţie.
UPDATE: Traficul rutier pe DJ108 spre localitatea Trăsnea, DJ109, din judeţul Sălaj şi pe DN17A, din judeţul Suceava, este restricţionat sau îngreunat din cauza copacilor sau stâlpilor căzuţi, potrivit MAI.
De asemenea, în judeţele Braşov, pe DN1A, DN1, DN73A, Cluj, pe DN75, DN1F, DJ107R, DJ107N, Sibiu, pe DJ 106D, Harghita pe DN15, DN57B, DN 13B, DD 12C, DJ107N, Prahova pe DN1A, între Măneciu şi Cheia), Sălaj pe DJ109, au fost înregistrate probleme similare, însă în fiecare caz autorităţile au intervenit pentru reluarea circulaţiei, transmite MAI.
Poliţia Română a acţionat, miercuri, cu aproape 10.895 de poliţişti şi 5.772 de autospeciale, iar echipele ISU au intervenit pentru înlăturarea copacilor căzuţi şi pentru degajarea apei acumulate în gospodăriile oamenilor din judeţul Dâmboviţa.
În prezent, angajaţii MAI acţionează cu 922 poliţişti, 187 pompieri şi 305 jandarmi cu 591 de mijloace tehnice, la care se adaugă angajaţi ai autorităţilor publice locale şi personalul CNAIR.
De asemenea, în judeţele aflate sub avertizări şi atenţionări de fenomene meteo, respectiv în judeţele Argeş, Cluj, Caraş-Severin, Braşov, Buzău, Bacău, Galaţi, Neamţ şi Prahova, au fost activate grupele operative, iar la sediile primăriilor se asigură serviciul de permanenţă.
În continuare se circulă în condiţii de iarnă în 11 judeţe, Argel, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Harghita Prahova, Neamţ, Vrancea şi Vâlca, circulându-se în continuare în condiţii de iarnă. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a acţionat cu 26 de utilaje, folosind 146 tone de material antiderapant (sare şi nisip) şi 0,6 tone de clorură de calciu.
UPDATE: Sute de consumatori din douăzeci de localităţi ale judeţului Buzău sunt, joi dimineaţă, nealimentate cu energie eletrică, după ce vântul puternic şi zăpada au avariat sau au doborât la pământ reţele de distribuţie a energiei electrice.
UPDATE: Traficul feroviar pe magistrala 400, între staţiile Sânsimion şi Băile Tuşnad, judeţul Harghita, a fost reluat.
UPDATE: Peste 3.400 de persoane din doisprezece localităţi ale judeţului Mureş au rămas, joi dimineaţa, fără energie electrică, după ce un copac doborât de vânt a căzut peste linia de medie tensiune. Mai multe echipe ale distribuitorului se află în teren pentru a remedia problemel. În urma avariei sunt afectate 37 de puncte de transformare.
Localităţile Miercurea Niraj, Icland, Ivăneşti, Beu, Tâmpa, Lăureni, Sânişor, Moşuni, Veţa, Poieniţa, Căluşeri, Livezeni au rămas fără energie electrică.
Aproape 8.000 de prahoveni sunt, joi dimineaţă, fără curent electric, după ce peste o sută de puncte de transformare au fost afectate de vremea rea şi de vânt, potrivit Mediafax.
Localităţile din Prahova care nu au deloc energie electrică sunt Salcia, Proviţa de Sus, Apostolache, Sângeru, Păcureţi, Bătrâni, Cătunu, Buştenari, Lapoş, Schiuleti, Drăgăneasa şi Trenu.
UPDATE: Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea, Midia şi Mangalia, închise, miercuri seară, din cauza vântului puternic, au fost redeschise în cursul dimineţii de joi. Portul Midia rămâne în continuare închis din cauza vântului puternic.
UPDATE: Pompierii vrânceni intervin, joi dimineaţă, în municipiul Focşani, unde mai mulţi copaci au căzut pe autoturisme din cauza vântului şi sub greutatea zăpezii. De asemenea, aproape 1.500 de persoane din judeţul Vrancea nu au curent electric din cauza avariilor provocate de vremea nefavorabilă.
Circulaţia feroviară pe magistrala 400 este întreruptă între staţiile Sânsimion şi Băile Tuşnad, în judeţul Harghita, din cauza unui arbore căzut pe calea ferată, iar traficul rutier pe autostrada A3 Turda – Gilău şi pe DN67C Novaci – Rânca, din judeţul Gorj, se desfăşoară cu dificultate, din cauza ninsorii abundente şi a zăpezii de pe carosabil. Şi în Covasna, în Pasul Oituz, se cicrculă îngreunat din cauza zăpezii.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, că, la această oră, în judeţul Gorj ninge abundent pe DN67C Novaci – Rânca, iar între kilometrii 19 şi 34+800 zăpada pe carosabil măsoară aproximativ doi-trei centimetri, iar drumarii acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.
Un echipaj de poliţie care acţionează în zona Novaci nu permite autovehiculelor neechipate cu anvelope de iarnă accesul către Rânca.
Şi pe autostrada A3 Turda – Gilău, în judeţul Cluj, ninge abundent la această oră, iar zăpada pe carosabil măsoară, pe benzile numărul unu, aproximativ un centimetru, pe alocuri. Şi aici se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.
La această oră, în judeţul Covasna, ninge pe DN11, în Pasul Oituz (între kilometrii 72 şi 90), iar zăpada pe carosabil măsoară, pe alocuri, cinci centimetri. Autotrenurile înaintează în coloană, în spatele unui utilaj de deszăpezire. Conform Centrului Infotrafic, numărul de utilaje va fi suplimentat.
Infotrafic mai informează că, din cauza căderii unui arbore pe linia de cale ferată, provocată de vântul puternic, circulaţia feroviară pe magistrala 400 este întreruptă între staţiile Sânsimion şi Băile Tuşnad, în judeţul Harghita, motiv pentru care două trenuri sunt oprite în staţiile Sâncrăieni şi Sânsimion.
În cursul nopţii, au fiost probleme pe DN 15 Borsec – Harghita, unde pentru operioadă s-a circulat pe un singur fir, pentru a permite circuklaţia utilajeor de deszăpezire.
De asemenea, traficul feroviar pe secţia CF 202 Petroşani – Simeria a fost afectată de căderea unui copac pe linia ferată, trei trenuri acumulând întârzieri de peste 300 de minute.
În judeţul Iaşi, circulaţia rutieră pe DN28A Moţca – Târgu Frumos s-a desfăşurat îngreunat în zona localităţii Moţca, din cauza ninsorii abundente, dar şi a unui autotren care nu şi-a mai putut continua deplasarea.
Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea, Midia şi Mangalia au fost închise, miercuri seară, din cauza vântului puternic.
Traficul pe DN1 Braşov-Ploieşti, între localităţile Timişul de Sus şi Predeal, s-a desfăşurat îngreunat, miercuri noapte, din cauza zăpezii depuse pe şosea, iar mai multe autovehicule nu au mai putut să îşi continue deplasarea şi au oprit pe marginea drumului.
Unsprezece judeţe din centrul şi estul ţării sunt, de miercuri după-amiază până joi dimineaţă, sub avertizare cod portocaliu de ninsori, ploi şi vânt, iar Bucureştiul şi 29 de judeţe au fost avertizate cu cod galben.
Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru judeţele Buzău, Vrancea, Covasna şi pentru unele zone din Harghita, Neamţ, Bacău, Braşov, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi Argeş, fiind valabilă de miercuri după-amiază până joi, la ora 09.00.
Începând de joi, ora 09.00 şi până vineri, la ora 14.00, vor fi sub avertizare cod galben judeţele Botoşani, Galaţi, Tulcea, Brăila, Dâmboviţa, Alba, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi unele zone din judeţele Hunedoara, Sibiu, Braşov, Harghita, Argeş, Prahova, Buzău, Gorj şi Vâlcea.
De joi, ora 18.00, până vineri, la ora 09.00, vor fi sub avertizare cod portocaliu judeţele Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna şi unele zone din judeţele Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Prahova şi Buzău.