Un individ neindentificat avertizase despre iminența exploziei printr-un apel telefonic adresat site-ului de informații Zugla și poliția încercuise zona respectivă.
Dispozitivul exploziv, plasat într-un rucsac la intrarea în agenție, a fost detonat la puțin timp după ora locală 22:30 (19:30 GMT) după 35 de minute de la apelul telefonic, avariind clădirea și imobile din apropiere, potrivit aceleiași surse.
Atentatele, fără victime, care vizează ținte economice, politice și diplomatice sunt obișnuite în Grecia de câțiva ani, fiind atribuite de către poliție grupurilor de extremă stângă și anarhiste.
Ele sunt adesea revendicate în numele organizațiilor acestor mișcări, în pofida arestării și condamnării la închisoarea a numeroși militanți.
În aprilie 2014, Banca Greciei a fost ținta unei explozii, revendicate de grupul Lupta revoluționară a cărei conducători execută în prezent pedepse grele cu închisoarea.