Cea mai grea zi din viaţa lui Messi. Starul Barcelonei află astăzi dacă ajunge la închisoare

Curtea Suprema de Justitie de la Madrid analizează joi, în şedinţă secretă, recursul înaintat de Leo Mesii şi de tatăl acestuia împotriva condamnarii la 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală.  Decizia fusese luată de un tribunal din Barcelona.
Iulian Tudor
20 apr. 2017, 09:26
Cea mai grea zi din viaţa lui Messi. Starul Barcelonei află astăzi dacă ajunge la închisoare

Cinci judecători de la Curtea Supremă vor dezbate în sedinţa programată pentru azi acest recurs. Opţiunile pe care aceştia le au la dispoziţie sunt următoarele:

– reducerea sau anularea pedepsei Tribunalului din Barcelona;

– menţinerea acestei decizii (21 de luni de închisoare pentru cei doi Messi, tatăl şi fiul). În acest caz, nu înseamnă că cei condamnaţi vor ajunge la închisoare. Codul penal din Spania prevede ca orice pedeapsă cu privarea de libertate de până la 21 de luni nu se execută efectiv decât în caz de o nouă condamnare la închisoare.

– mărirea pedepsei. În acest caz, argentinianul ar fi obligat să se prezinte la un centru penitenciar într-un termen pe care tot judecătorii ar urma să-l stabilească.

Oricare ar fi decizia judecătorilor, e posibil ca aceasta să nu fie dată publicităţii azi. Există posibilitatea ca hotărârea finală să se anunţe doar după redactarea completă a deciziei lor.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Pensionarii care vor PLĂTI MAI MULT. A intrat în vigoare la 1 iulie
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Vestea momentului despre Facebook. Se întâmplă doar în UE
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Interdicție pe STRĂZILE din România. Șoferii sunt ARESTAȚI pentru 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Președintele Joe Biden, diagnosticat cu Covid, își întrerupe campania electorală
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'